Perlele fiicei mele

pearlFiica mea cea mare face mereu observatii care ma surprind, ma deconcentreaza si uneori ma exaspereaza… pentru ca uneori pare mai degraba o batranica hatra decat o fetita de 9 anisori. Aproape fiecare dialog cu ea este pentru mine prilej de… amutire si asta se intampla inca de cand era foarte mica. Scotea cate o „perla” si o intrebam mirata – „pe asta de unde-ai mai scos-o?”… imi raspundea invariabil „de la buzunar” si apoi rasul ei – un clinchet vesel de clopotel- umplea linistea care se lasa in camera pentru ca eu ramaneam mereu muta. In timp, m-am invatat cu dialogurile in care micuta mea ma lasa cu gura cascata, dar din cand in cand tot reuseste sa ma surprinda… acum insa, nu o mai intreb nimic, doar ma minunez in sinea mea cum de poate incapea atata capacitate de analiza, atata spirit de observatie si atat de multa spontaneitate intr-o fiinta atat de micuta si plapanda cum este ea…

Era la sfarsitul clasei intai, cand mi-a spus ceva ce m-a marcat pentru ani multi…inca ii aud cuvintele in urechi. M-am dus sa o iau de la scoala de vara si nu mica mi-a fost mirarea (si neplacerea) cand am vazut-o mazgalita cu carioca pe brate… tot felul de desene – de la inimioare si fluturasi, la figuri geometrice. Retinuta, imi exprim dezaprobarea si o intreb „de ce te-ai mazgalit, iubita mea?”… Raspunsul ei ma exaspereaza: „Mi-am facut tatuaje”. Mintea mea incepe sa zboare de la un gand la altul, deja imi imaginez cum va arata la 16 ani. Ma stramb dezaprobator si continui „daca tatuajele erau „cool”, aveam si eu macar unul”. Copilul, cu acelasi aer linistit cu care imi spusese ca si-a facut tatuaje ca si cum mi-ar fi spus ca cerul este senin, imi raspunde „tu nu poti fi „cool”, mama”… „Cum adica nu sunt „cool”?!? Eu? Eu sunt o mamica moderna, ce vrei sa spui???”… Si din nou mi-a inchis gura „esti frumoasa, te imbraci frumos, vorbesti frumos, dar nu esti „cool” pentru ca esti MAMA MEA”… wow, cu siguranta ca la cei 7 anisori ai ei (pe atunci), nu as fi anticipat niciodata un asemenea raspuns…

Acum cateva zile eram amandoua in fata oglinzii pieptanandu-ne… a pus peria jos si cu ochii fixati in oglinda imi spune : „mami, daca mai stai 2 luni nevopsita, o sa te complimenteze lumea pentru ca ti-ai vopsit parul ombre”. Wow, lovitura sub centura (pentru cei care nu stiu, ombre este o tehnica de vopsire care sa iti faca parul sa arate ca si cum s-ar fi decolorat in mod natural spre varfuri… practic, mi-a spus ca se vede clar ca sunt nevopsita de foarte multa vreme… si are dreptate) asa face ea… inisnueaza, glumeste, bate apropouri… atat de fin, incat ai jura ca iti vorbeste un om mare… Exact asa mi-a facut vinerea trecuta… era „casual day”, asa ca m-am imbracat cu blugi. Ajunsa la serviciu, imi scot laptopul si ma aplec sa il conectez la internet, cand prrr!… blugii mi s-au rupt fix in genunchi. In loc sa ma supar, ma gandesc ca au tinut destul si ca am nevoie de o noua pereche… ma amuz gandindu-ma ca arat ca in liceu cand eram fan Nirvana si ma simt din nou ca la 15 ani intreaga zi. Seara, insa, cand am mers sa o iau de la scoala, desigur, m-a intrebat ce-i cu blugii mei. Cu zambetul de la o ureche la cealalta, ii spun „I’m a rock star”… la care copilul raspunde scurt „You’re a sock star!”… si iar imi piere zambetul.

La fel face cand ii este pofta de cozonac de exemplu – se ridica din pat dimineata la 6, cand eu abia imi deschid ochii, si imi spune „vai, ce frumos miroase, parca simt aroma de cozonac”… si atunci inteleg ca e cazul sa imi programez o vizita la magazinul romanesc si sa cumpar faina de cozonac pentru ca apropourile vor deveni din ce in ce mai dese si mai acide.

Dar… este vorba despre puiul meu si ar trebui sa nu ma mai surprinda… pentru ca ea este asa – deconcentrant de imprevizibila, mucalita si spontana…

Puii vostri ce perle scot?

Anunțuri

Despre Vero Nika

Dejé, sé que dejé Por donde fuí El alma entera Errores cometí, pero al final Pagué la cuenta
Acest articol a fost publicat în Dulcegarii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Perlele fiicei mele

  1. “vai, ce frumos miroase, parca simt aroma de cozonac”…E ceva în gena românească, mama mea când dorea ceva, tatălui nu-i spunea direct, îl lua pe ocolite încât nu a fost niciodată refuzată. Parcă o aud: „Ticule dragă, nu ţi se pare ţie…..” Numai bine, Virgil

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s