Cu sufletul sfasiat intre doua lumi

VeroNoapte… Insomnii de smirghel… Furtuna de ganduri… Neliniste, anxietate, oboseala…

Noaptea aceasta va fi cea mai grea si cea mai lunga; va trebui sa iau poate cea mai grea decizie din viata mea… si nu voi decide numai pentru mine. Va trebui sa hotarasc daca imi voi creste copiii in Canada sau ne vom intoarce acasa.

Mereu am crezut ca atunci cand esti in pozitia de a alege, esti in control si, ca urmare, esti in avantaj. Unele decizii sunt, insa, atat de greu de luat, incat ai prefera sa transferi aceasta greutate pe umerii/constiinta altcuiva. Cum sa aleg? Cum sa compar? Cum sa cuantific avantaje/dezavantaje/riscuri/oportunitati atunci cand compar merele cu perele? Pentru Canada am motivatii de ordin pragmatic, pentru Romania motivatiile sunt aproape imateriale…

Cum pui in balanta amintirile si ceea ce ma leaga pentru totdeauna de Romania cu civilizatia Canadei de exemplu? Cum sa pun in balanta traiul copiilor mei alaturi de familia largita si identitatea lor nationala cu oportunitatile lor dupa terminarea studiilor aici.

Se spune ubi  bene, ibi patria (unde este bine, acolo este patria)  dar mie imi e bine si nu imi e bine in acelasi timp in ambele tari. Cand sunt in Canada, ma sfasie dorul de Romania, cand sunt in Romania, imi lipseste Canada. Doare! Doare peste tot si nu stiu unde sa pun pansament pe rana. Nu, nu este pentru ca sunt o fire indecisa, nu este pentru ca nu stiu ce vreau. Eu stiu ce vreau, doar ca ce vreau eu nu se poate. Eu vreau Canada in Romania sau Romania in Canada.

Acum ceva vreme am realizat ca daca nu esti hotarat 100% ca vrei sa pleci si sa nu te mai intorci (decat in vizita), este mai bine sa nu emigrezi. De ce? Pentru ca apoi vei fi exact in papucii mei, vei cunoaste noptile de nesomn, tornada gandurilor, te vei intreba necontenit „dar daca?”… crede-ma, nu este DELOC usor.

Prietenii romani ma intreaba daca am innebunit atunci cand ma gandesc sa ma intorc. Nu, nu am innebunit… dar e greu sa le explici ca „afara” nu e atat de roz cum isi inchipuie si ca Romania chiar nu e atat de neagra cum o vad ei. Oamenii care nu au trait mai multi ani departe de tara, nu pot intelege dorul sfasietor care te apuca sau dragostea de tara pe care o descoperi in tine abia cand esti departe, abia cand doar cu ochii mintii poti vizualiza cu exactitate fiecare pietricica de pe cararea de munte pe care urcai cu prietenii, culmea de pe care ai strigat odinioara „I’m the queen/king of the world”, nisipul de pe plaja de la Mamaia, faleza Dunarii si un rasarit de soare, porumbeii carora mama le pune grau pe pervazul geamului din bucatarie.

Decizia de a ma intoarce sau nu, realizez abia acum, depinde nu de cum este Romania sau de cum este Canada… depinde de cum sunt EU. Depinde de ceea ce pretuiesc eu mai mult. Pretuiesc mai mult cariera si oportunitatile de avansare profesionala, sau pretuiesc mai mult timpul petrecut cu cei dragi? Conteaza mai mult pentru mine ca fetitele mele sa traiasca alaturi de familia largita si sa inteleaga exact cine sunt si de unde vin, sau conteaza mai mult sa creasca invatand nativ 2 limbi straine si avand in jur alte valori sociale decat cele care sunt promovate (din nefericire!) in Romania?

Cand compari doua societati, trebuie sa intelegi de la inceput ca, indiferent de alegerea pe care o vei face, alegand ceva, vei pierde altceva. NU exista societatea perfecta, nu exista taramul fagaduintei, nicaieri nu este numai lapte si miere…. ca urmare, decizia pe care o vei lua, nu va fi o reflectie a acelei societati, cat va fi mai degraba, o reflectie a ceea ce esti tu… Iar eu sunt o romantica, o idealista si o nostalgica… si imi vine sa imi fac bagajele si vin acasa…. dar sunt in acelasi timp MAMA… si ca mama, trebuie sa renunt la subiectivism si sa aleg rational.

Nu va voi intreba ce ati alege voi pentru ca suntem diferiti si avem situatii diferite, aspiratii, vise, obiective diferite… dar as vrea sa va intreb, cat de tare va lipsesc cei dragi din jurul mesei, acum, de Paste, de exemplu?

PS Cand domnul Cartianu m-a intrebat in emisiunea dumnealui daca am o decizie, am crezut ca voi decide inainte de a pleca din Bucuresti… au trecut deja 2 saptamani de cand m-am intors in Canada si inca ma chinuie gandurile. Pentru cei care nu au reusit sa urmareasca emisiunea, aici este ingregistrarea – https://www.privesc.eu/Arhiva/60870/Emisiunea–Cronica-de-noapte–cu-Grigore-Cartianu

Anunțuri

Despre Vero Nika

Dejé, sé que dejé Por donde fuí El alma entera Errores cometí, pero al final Pagué la cuenta
Acest articol a fost publicat în Despre mine și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Cu sufletul sfasiat intre doua lumi

  1. vasile zice:

    Emigrarea este pactul cu diavolul. Orice ai decide dupa nu o sa ai o multumire. Daca esti la prima reintoarcere pare o decizie importanta. Strainatatea nu/mai inseamna bani. Stiu multi oameni ce castigau bine si totusi au plecat. La fel cum Romania nu inseamna munti si mare ci doar familie, pentru ca muntelui nu-i pasa de tine. Poate suna a mandrie, dar din situatia asta tu ai de castigat lovindu-te de astfel de probleme vei dezvolta anumite abilitati pe care altii nu le au.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mihai zice:

    Draga Veronica, de câteva luni bune îi spun soției mele să te găsească și să te coopteze la organizația lor AROLA (ceva cu femei ortodoxe române din America) și acum s-ar putea sa nu mai fii aici? Eu sunt psihiatru și ca deformație profesională mă abțin să dau sfaturi dar aș vrea să listez câteva puncte din experiența noastră, veniți in America acum 18 ani cu doi bebeluși, apropiindu-ne de momentul in care a doua fată pleacă la colegiu si numărând zilele (vreo 900) până si al treilea pleacă de acasă și rămânem singuri.
    1. Daca ramai in Canada copiii vor avea doua tari pe care le vor iubi si le vor numi acasă. Daca te întorci in România vor avea una pe care probabil că o vor urâ și n-o vor înțelege niciodată.
    2. La fel cu tine, daca rămâi in Canada vei fi în aceeași situație depinde doar de tine să te relaxezi și să ai ce e mai bun din ambele lumi, pe când întorcându-te in Romania si trecând peste luna de miere o sa te lovești de 10 ori pe săptămână de mentalitatea tembela si retardată românească „să moară și capra vecinului” și o să regreți frecvent și o să te îndoiești că ai luat decizia bună.
    3. După care copiii o să crească și o să plece la facultate la Londra sau prin Suedia sau cine știe unde prin Europa, că n-o să vă puteți permite să-i trimiteți la o școală bună in State. 🙂
    4. Noi am venit aici și eu am muncit 18 ore pe zi 6-7 zile pe săptămână si a fost ușor pentru mine, pentru soția mea a fost mai greu și au trecut vreo 7-8 ani până să accepte că aici e casa ei. Dar în niște ani am făcut si Paștele si Craciunul in Romania si Anul nou si dup-aia am realizat ca e bine, dar nu așa de bine ca la bisericuța noastră din Rochester… Nu mai mergem de sarbatori in Romania, găsim alte șanse.
    5. Din punct de vedere financiar, eu am considerat cei $5000 pe an pentru avion de București o cheltuiala „obligatorie”, am fost aproape in fiecare an in Romania, dupa mulți ani am început sa facem vacante prin alta parte. A fost un mic „sacrificiu” care a a meritat. Cu siguranță din Canada va puteți ajusta bugetul sa includeți una doua călătorii pe an să petreceți in România.
    6. Când copiii au crescut putin s-au dus in vacante la bunici, când cea mare a fost mare, a călătorit singura să-și viziteze bunicii. Ea s-a și gândit sa facă ceva facultate in România, dar câteva zile de contact cu stupiditatea birocrației bucureștene au fost de ajuns.
    Ar mai fi și alte puncte evident. Inclusiv capacitatea de a rezista in România la felul în care te vor privi ceilalți. Cred ca e o mare diferență între românul care se întoarce de la cules căpșuni si cu economiile sale își deschide o mica afacere in Romania sau profesionistul care renunța la o carieră la una din marile universități sau firme ale lumii ca n-a făcut față și se întoarce acasă. Noi nu excludem posibilitatea sa ne întoarcem la pensie sau dacă o să fie azile de bătrâni civilizate atunci când ne vine rândul…
    Cât despre prieteni și familie, da, e puțin greu, dar nu foarte. Mergem la biserica noastră si totul o sa fie bine.

    Apreciat de 4 persoane

    • Vero Nika zice:

      Mihai, iti multumesc mult pentru ca ti-ai luat din timpul tau pentru a ma citi si a-mi raspunde atat de amplu! Iti multumesc si pentru impartasirea experientei voastre de viata – intotdeauna invatam din experientele celor din jurul nostru, cu atat mai mult cu cat empatizam intr-o oarecare masura cu ei! Dar as vrea sa iti multumesc mult pentru aceste randuri: „Daca ramai in Canada copiii vor avea doua tari pe care le vor iubi si le vor numi acasă. Daca te întorci in România vor avea una pe care probabil că o vor urâ și n-o vor înțelege niciodată.” – mi-ai captat inca din aceste prime randuri nu atentia, pentru ca citesc cu mare atentie fiecare comentariu, dar mi-ai captat sufletul, mi-ai dat prilej de reflectie si poate ca aceste randuri vor contribui in foarte mare masura in alegerea mea.
      Daca as pleca, eu nu as pleca pentru ca nu fac fata aici… chiar imi e bine professional vorbind… dar nici in Ro nu mi-a fost niciodata greu/rau… Noi am plecat pentru copii, nu din ratiuni financiare/profesionale.
      Cat despre AROLA, cu mare drag, oricand!

      Apreciază

  3. unul..ca toti altii cu minte la cap.. zice:

    vraja si tampenii, traim intr-o universalitate si „acasa” este acolo unde esti tratat ca un om si unde te poti realiza prin munca cinstita, nu acolo unde muncesti o viatza pentru Ponta si alti multi -milionari care te sfasie… daca nu vedeti realitatea duceti-va in romania ca va meritati soarta..

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero Nika zice:

      Draga unul ca toti altii cu minte la cap, as vrea intai sa iti multumesc pentru ca m-ai citit! Cat despre faptul ca zbuciumul sufletesc al unui om iti pare „vraja si tampenii”… mi se pare un mod foarte nedelicat de a pune problema. In general, daca nu poti ajuta, este bine ca macar rau sa nu faci… nici macar cu vorba. Eu iti doresc o saptamana frumoasa alaturi de cei dragi tie si te mai astept pe blogul meu!

      Apreciază

  4. vichi zice:

    Ce viitor vor avea copii tai in Romania, noi trimitem copii la scoli in strainatate sa traiasca printre oameni civilizati si unde este un trai decent. Da se poate traii si in Romania decent , depinde ce meserie ai.

    Apreciază

    • Vero Nika zice:

      Vichi, noi in Romania am dus-o bine… nu am plecat din ratiuni financiare, am plecat de dragul copiilor… pentru ca ei sa traiasca altfel, intr-un alt mediu, intr-o alta societate…. Dar, vezi, ceea ce se vede de acasa prin ochelari foarte roz nu este o imagine reala a societatii de aici… Canada are multe, multe plusuri, dar cu siguranta imaginea pe care noi o aveam in tara era cu mult distorsionata. O saptamana minunata sa ai!

      Apreciază

  5. Ana zice:

    Practic povestea ta este si povestea mea .Si eu am tot 3 copii si sunt de 6 ani in SUA si nu e zi sa nu ma intreb unde e/era/ar fi/va fi mai bine pentru noi. Toata lumea zice SUA , dar eu nu traiesc dupa ce zic altii si ce zic altii nu ma fac fericita , nu e asa ? Nimeni nu isi cunoaste inima mai bine decat noi insine, insa cum zici si tu , atunci cand ai 3 copii nu mai poti allege numai cu inima ci devii rational. Imi este si a fost greu sa fiu chiar rationala traiand in SUA , mai ales cand si aici se intampla atatea lucurui rele , de exemplu atacul armat din scoala primara unde au fost omorati 20 de copilsi si 6 profesori si care s-a intamplat exact in orasul vecin de unde locuiesc eu .Atunci m-am gandit ca daca acel nebun intra in scoala unde invatau copiii mei si ei pateau ceva eu cum m-as fi simtit ?! Cum ma simteam eu daca copiii mei erau omorati intr-o scoala, o scoala care trebuie sa fie ceva sigur ?! Ce viata le-as fi daruit eu in SUA ?! Si azi cand ii duc la scoala am inima mereu mica si am o stare de anxietate, mai ales ca fix langa scoala copiiilor mei au fost mutati elevii care invatau la scoala care a fost atacata si Politia este in fiecare zi prezenta in curtea scolii ca o readucere aminte cat de multi nebuni sunt pe lumea asta. Pot zice ca am ramas traumatizata. Si cate stiri aud ca nu stiu ce jogger au fost impuscati din masina , chiar ieri o mamica din California a fost omorata de un nebun dintr-o masina vecina doar pentru ca s-a uitat la el si a avut contact vizual si a indraznit sa rada caci tipul era cu picioarele scoase pe afara si parea comic, iar acel barbat s-a enervate si a urmarit-o si a impuscat-o mortal si I-a ranit si baiatul de 12 ani care era in masina cu mama lui. Cate stiri nebune de acest gen nu aud. Oare aici e chiar perfect?! Nici in Romania nu e asa de rau precum o fac alti romani sa para . Aici e o viata plina de anxietate, o viata in care traiesti tot timpul cu groaza , cu spaima , cu multi oameni nebuni , dezaxati , necomunicativi, inchisi in ei , o lume parca robotizata , insa ce sa fac si in Romania, daca nu am ceva sigur la ce sa ma duc . ceva sigur financiar…e ca si cum as imigra in Romania , iar ca sa te reintorci e mai greu , foarte greu .

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero Nika zice:

      Ana, iti multumesc pentru ca m-ai citit, iti multumesc pentru impartasirea gandurilor si a povestii tale! Cutremurator trebuie sa fie cand duci copiii dimineata la scoala, dar parca nici asa, cu frica mereu in san, nu se poate trai! Stii ce fac eu? Eu nu ma mai uit la TV. Stiu, este o atitudine gresita, e ca si cum ai baga capul in nisip pentru a nu vedea pericolul care vine catre tine… dar, mental, imi face bine. Nu imi mai fac atat de multe griji cum imi faceam inainte. Nu te sfatuiesc ce sa faci, Doamne fereste, doar iti spun cum ma feresc eu de bombardamentul gandurilor negative… Ai grija de tine si de puiutii tai si ai incredere in Dumnezeu ca va fi bine… oriunde ati fi. O saptamana frumoasa iti doresc!

      Apreciază

  6. domnita Ruxandra zice:

    Întâi să-ți răspund la întrebare: nu prea mult. Îi iubesc și sunt ai noștri, vorbesc cu ei în fiecare săptămână, dar pentru ei sărbătorile sunt mâncare și pasmanterie, iar semnificația sărbătorii este prilejul. Nu-mi lipsește nici societatea românească de acasă, pentru că am o una care simte si trăiește ca si mine, din oameni a căror casă este pământ românesc pe teritoriul american, care-și poartă zestrea în gesturi și cuvinte.
    Mie străinătatea mi-a permis să mă găsesc pe mine, să cresc spre a-mi înmulți talanții, eliberată de șabloanele românești. Mi-a permis să mă dedic familiei și să fiu admirată pentru asta, să fiu profesoara copiiilor mei și să pun în programa școlară religie, limba și istoria României. Mi-a permis să plec pentru cincisprezece luni în jurul lumii cu toată familia, fiecare cu un bagaj de mână. Mergi la sfârșitul blog-post-ului și vezi cum au fost Paștile http://dejurimprejur.blogspot.com/2012/05/sydney.html sau aici și vezi ce mi-am dorit de Crăciun http://dejurimprejur.blogspot.com/2011/12/ce-as-vrea-de-craciun.html .
    România pe care o iubesc eu n-a existat niciodată decât în mine și o regăsesc în mirosul de fum, în frământatul colacului, într-o geană de soare. Eu sunt copilul care la 6 ani jucându-mă pasiv în timp ce părinții discutau dacă să profite de șansa apărută și să fugă în Franța, m-am trezit cântând Tudor Gheorghe „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara ta” și-i mulțumesc lui Dumnezeu că au ținut cont de asta și nu au plecat. Și tot eu sunt cea care a plecat în căutarea unei vieți mai bune, mai demne.
    La doi ani fata cea mare ne spunea unde o să plecăm în America, „la Sen Duiz” pe dreapta. În familia noastră este o dictatură parentală, dar i-am implicat pe copii (tot trei) în tot ceea ce am făcut.
    Fetele voastre ce vor? De ce nu discutați la fiecare masă ce-ar însemna să stați, ce-ar însemna să plecați? Tu nu-ți mai aparții, deși ești dinamul familiei, nu se mai pune problema de unde primești energia de a trăi, ci de ceea ce transformi din tine și le oferi celor din jur. Părinții, frații, neamurile, toți și toate sunt în tine, în poveștile pe care le spui, în expresiile pe care le folosești. Tu ești România și familia lărgită la purtător.
    Mihai spune că poate ne întoarcem acolo dacă sunt aziluri mai bune, dar eu nu vreau pentru că n-aș avea puterea să mă lupt cu nihilismul societății. După trei săptămâni de plimbat de la Ana la Caiafa cu dosarul fetei pentru a o înscrie la bacalaureat, numai pentru a afla că animalul homeschool nu există, pentru a o înscire ca student străin, dar și aici era o chichiță, m-am trezit gândind „Nici nu-mi mai fac planuri pentru că oricum nu se poate”.

    Intră-n cămara ta, taci și-apoi deschide-te și înțelege că voia Lui e chiar în fața ta. Dumnezeu să te lumineze!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero Nika zice:

      Domnita Ruxandra, iti multumesc mult pentru ganduri, pentru vizita si pentru sfat! Ma regasesc in multe din cele pe care le scrii. Ma intrebi ce vor fetele… fetele vor acasa, in Romania. Pot lua in calcul parerea lor? Nu cred… pentru ca probabil ca au auzit atat de mult si li s-a vorbit cu atat de mult drag si dor despre Romania incat probabil ca vor acolo pentru ca au o imagine usor supradimensionata. Ele cand merg acolo, merg in vacanta… si e bine. Cum le-ar fi daca ar trai acolo zi de zi? Nu stiu… poate ca ar fi fericite pentru ca intotdeauna copiii sunt fericiti acolo unde parintii sunt fericiti… sau poate ca ar fi asa cum spune Mihai „Daca ramai in Canada copiii vor avea doua tari pe care le vor iubi si le vor numi acasă. Daca te întorci in România vor avea una pe care probabil că o vor urâ și n-o vor înțelege niciodată.”… Numai Dumnezeu are raspuns pentru toate aceste intrebari… si cu siguranta ca daca ni s-a trimis aceasta incercare este ca sa invatam ceva, sa crestem si sa ne zidim.
      Iti doresc o saptamana binecuvantata cu pace in suflet si plina de bucurii! Te mai astept cu drag pe blog si daca vrei sa vorbim in legatura cu AROLA, mi-ar face mare placere, bucurie si onoare sa ma implic.
      Cu drag,
      Veronica

      Apreciat de 1 persoană

  7. Unul din factorii de mare influenta ce te determina sa decizi intr-un
    fel sau altul este varsta la care ai parasit tara .
    Cu cat esti mai tanar cu atat capacitatea de adaptabilitate la noua viata
    este mai mare . Cu cat esti mai in etate cu atat adaptabilitatea scade si
    tezaurul de trairi sentimentale „bate” ratiunea .
    Dilemele descrise de dv sunt caracteristice persoanelor aflate „pe granita”
    dintre concret si spiritual , dintre tineretea afectiva si varsta certitudinilor .

    Opinia mea este sa va fixati o data sa zicem peste 5 ani in care sa decideti :
    raman sau ma intorc . O sa observati ca decizia o veti lua mult mai usor si
    fara framantarile sfasietoare de acum .

    Apreciază

  8. expatriat zice:

    Mihai psihiatrul are dreptate, vad lucrurile ca el. Dupa o viata petrecuta in strainatate am revenit in Romania fortat de imprejurari. Nu am putut sa ma readaptez. Revenisem in vizita de citeva ori insa acum cind am petrecut mai mult timp am vazut adevarata cultura romaneasca: o tembelitate care te ucide. La fel ca si tine Veronica am simtit tot timpul o atractie bolnavicioasa de a ma reintoarce in Romania; o boala timpita ca nu are alt nume si cauza este ca traiesti din amintirile copilariei. Cind revii in Romania nimic nu e din ce a fost, din ce ai simtit. Concluzia dupa o viata de om este ca nu locurile conteaza, nu cultura in care te-ai nascut, fie ea si aia mizerabila din Romania, ci viata ta personala, realizarile pe plan familial: nevasta si copiii. Daca ai pace, dragoste si implinire cu partenerul tau atunci asta conteaza. Pe urma normal, implinirea profesionala si succesul copiilor, sa ii vezi si pe ei fericiti si indepliniti emotional si profesional.
    Tembelitatea sistemului social, educational si politic din Romania e unic poate pentru noi romanii ca il intelegem. Nu spun ca ar fi si mai rau in alta parte, dar mai rau ca atit ce poate fi? Romanii sunt niste tembeli si idioti de prima clasa, vorbesc de 99% dintre ei, rai si prosti ca dracu. Mi-e scirba de natia asta si ma bucur din cind in cind ca mai dau peste cite un roman de treaba, dar astia s-au rupt de Romania ca si mine si sunt onesti cu ei insuri exact ca si mine cind recunosc cine suntem ca neam. Pacat ca nu am fost si nu vom fi mai buni. Inca odata, fericirea e in norocul de a avea o familie in pace, intelegere si dragoste. Restul e apa de ploaie murdara.
    Scuzati parerea mea negativa fata de natia romana, am precizat ca exista si minoritatea aceea de romani de care te bucuri ca exista, dar asta e realitatea.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Ovidiu Moldovan zice:

    Doamna,
    Sa știți ca fiecare roman emigrant trece prin aceleași stări similare dumneavoastră. Niciunuia dintre noi nu ne-a fost ușor si nu ne va fi, încă din momentul în care am pus piciorul în noua țară, si nu ne-am mai uitat înapoi peste umăr.
    Eu doar vreau sa va spun concluzia la care am ajuns eu: Eu si soția mea nu ne mai aparținem noua. Am făcut pasul acesta la fel ca si dumneavoastră, pentru copii. Noi de acum trebuie sa fim AICI pentru ei, sa fim sprijinul lor pentru totdeauna, asa cum noi defapt am pierdut sprijinul părinților nostrii pe care i-am părăsit odată cu plecarea noastră.
    Mai gândiți-va ca lângă Romania exista o Rusie tot mai violenta si aproape fascista, o Ucraina în flăcări, o Ungarie rânjind ca o hiena la gândul ca poate, poate, o Serbie duplicitara, si o Bulgarie aflata în același rahat ca si Romania: corupție, sărăcie, mitocănie, banditism.
    Si ca sa va răspund si la întrebare: Nu-mi lipsesc cei dragi, pentru ca ii am aici lingă mine, soția si cei doi copii. Părintii pe Skype. Restul…e vânare de vânt.

    Apreciat de 2 persoane

  10. Mihai zice:

    Revin, dupa ce am urmărit înregistrarea de mai sus. Mă gândesc că cineva care a rezistat 82 de minute intr-o emisiune cu domnul acela poate să mai reziste 15-20 de ani in Canada. Dar realizez că și eu, care n-am urmărit emisiune politică de la alegerea lui Constantinescu, am rezistat 80 de minute, ca să aflu câteva amănunte despre situația voastră și până la urmă a meritat, a spus și dânsul două lucruri frumoase la sfârșit in cele 60 de minute pe care le-a vorbit. Și poate că are dreptate că doar cei foarte curajoși îndrăznesc să plece. Noi de aici gândim că doar cei foarte curajoși îndrăznesc să se întoarcă. Și așa cum oricine observă, străinătatea scoate cei mai bun în români (fără excepție), pe invers România are capacitatea de a scoate la iveală ce-i mai rău din ei (cu foarte multe excepții). Dar după ce trăiești câțiva ani aici – devii handicapat în România, îți pierzi ghearele și spiritul de supraviețuire în junglă, și nu poți uita că se poate și altfel.

    În altă ordine de idei, deși în general nu sunt de acord, biserica o avea si ea dreptate o dată la un milion de ani, când zice că femeia să asculte de bărbat. Din moment ce soțului îi e mult mai ușor să ia decizia corectă, mergi pe mâna lui și bucură-te de familia voastră restrânsă. O să fie din ce în ce mai ușor.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Violeta zice:

    Pentru mine e foarte simplu sa decid unde trebuie sa-mi traiesc restul vietii.In Romania ,mama mea a murit rapusa de cancer la 6 luni de la operatie.Imi amintesc cum d-na doctor oncolog selecta pacientii care aveau „norocul” sa beneficieze de chemoterapie ,in functie de ce sume de bani cotizau.Mama mea nu a beneficiat decat de morfina ,in ultimele 4 saptamani de viata.Nici nu au internat-o .Mi s-a spus ca e mai bine sa fie acasa.Asa ca a murit acasa .Vreti sa va descriu un pic din conditiile din spitalul unde a fost operata ? Dupa operatie a fost dusa la reanimare unde a stat cu sonda orogastrica cam 5 zile.Am stat linga ea si am dormit pe un scaun.Asistentii purtau cu ei rolele de leucopast ,foarfeci etc. iar antisepticele erau tinute sub cheie.Mirosul de „boala” era tolerabil fata de a 2a sala de reanimare care pur si simplu mirosea a sange ,urina ,fecale .Mancare era practic o supa transparenta cu ceva urme de cartofi.Toaletele erau insa cireasa de pe tort: miros greu de fecale+urina.Fara sa fie curatate+dezinfectate .Fara hartie igienica .Numai apa rece.Dusurile fara apa calda si practic sub cheie ca sa nu se mai piarda timp cu curatarea lor .M-am rugat de o asistenta sa-mi deschida usa la un dus sa ma pot spala dupa ce 1 saptamana nu m-am miscat din spital.Sau poate vreti sa va povestesc despre fantastica mea experienta pe care am trait-o dupa ce am nascut.Aceeasi locatie insa spital diferit.Nu am prea putut dormi.Gandacii faceau plimbari nocturne iar formolizarea nu parea sa ajute cu nimic.Inca un mic amanunt : sant realitati traite mai mult de un deceniu in urma.Credeti ca le voi uita vreodata ?Sau ca nu poti lucra pe un post pentru ca trebuie sa faci loc unei odrasle a carei parinti sant mult mai influenti decat ai tai ? Ce parere aveti ? Va place o Romanie ca asta? Unde sa aleg sa traiesc ?

    Apreciază

  12. Diana zice:

    Daca ai o oferta interesanta de lucru, de afacere, atunci este mai usor sa iei deciza intoarcerii in Romania, mai ales daca locuiesti intr-un oras mare , frumos si unde nu se vede diferenta prea mare intre stilul de viata din Occident si cel din Romania. Pana la urma daca ai bani te gandesti ca iti poti da copiii si la o scoala private cu predare in engleza, ori in franceza care sa fie chiar mai buna decat unele scoli din strainatate si sa nu le creezi un stres cu schimbarea de limba , cu stilul de predare etc, iti poti cumpara o casa frumoasa si sa iti permiti un stil de viata placut, esti aproape de atatea tari din Europa unde iti poti face vacanta . Ca sa te intorci asa doar ca iti este dor si sa ai si o anumita varsta , peste 30 si ceva de ani si sa nu ai nimic promis , sigur ca loc de munca, afacere, oportunitate financiara etc si sa zici ca lasa ca imi gasesc eu din nou sa cumpar o casa, o masina ,sa imi caut un loc de munca si o iau iar de la inceput si sa ma pun pe picioarele mele si sa mai aduci dupa tine si 2-3 copii care sunt obisnuiti cu alta limba si alta societate , atunci este aproape imposibil in Romania sa o iei de la inceput, pentru ca aceasta este adevarul , chiar daca doare ca Romania nu este o tara cu multe oportunitati de crestere si cu o mentalitate deschisa, cu o economie stabila si nici nu isi reprimeste oamenii inapoi cu usurinta, e mai usor sa imigrezi in alta tara decat sa te reintorci sa observe cate bete in roata isi pun singuri romanii romanilor.Mai usor ar fi daca nu iti place continentul nord -american sa te duci intr-o tara mai dezvoltata din Uniunea Europeana si sa o iei acolo de la inceput , ai mai multe sanse de adaptare si sa te pui pe picioare si parca esti mai primit cu bratele deschise decat la tine in tara .

    Apreciază

  13. Valentin zice:

    „Cu sufletul sfasiat intre doua lumi”
    Comentariul meu va fi putin „atipic”. Iti voi scrie cateva randuri dorind sa privesti lucrurile si din alta perspectiva. Ca multi romani dezamagiti de ceea ce se intimpla in Romania, m-am gandit si eu de multe ori sa plec din tara. Nu vreau sa enumer aici care sunt motivele. Sunt multe. Au facut-o altii. Perspectiva din care, cu permisiunea ta, ar trebui sa pornesti cu analiza, este ca locul pe care il cei alege unde sa traiesti sa fie locul unde Dumnezeu vrea ca tu sa iti castigi mantuirea. Nu vreau sa par un bigot sau om care vede ingust lucrurile, timpul si lumea in care traieste. O fac cu buna intentie si incerc sa iti largesc tema de gandire. De ce iti spun ca este mai important ca tu sa alegi locul unde poti sa iti castigi mantuirea ta si implicit a copiilor tai? Din experienta mea de pina acum , consider ca omul trebuie sa se pregateasca in aceasta viata pentru intilnirea cu Dumnezeu. Si in functie de acest lucru el va alege ce va face. Cu multi ani in urma un parinte, batrin si incercat de viata, mi-a spus ca Dumnezeu nu ma va intreba la judecata de cate rugaciuni am facut, cate matanii am batut, ci cat mult bine am facut oamenilor. Incearca sa iti spui intrebarea ce vrea Dumnezeu de la mine ca eu sa pot da un raspuns bun la judecata mea? Daca tu consideri ca poti sa faci mai mult bine pentru oameni (in primul rand pentru copiii) tai in Canada, ramai acolo. Daca consideri ca poti sa faci bine pentru oameni in Romania (si aici e mare nevoie de oameni care sa se implice), vino in tara. Despre ce poti face in Canada nu pot spune mare lucru. Tu cunosti mai bine situatia. Despre situatia din Romania iti pot spune cateva lucruri, privite , zic eu, din alt unghi.
    Indemnul lui Dumnezeu pe care ni-L da noua oamenilor cand avem de facut alegeri importante este: ” cautati mai intai Imparatia Cerurilor si apoi toate vi se vor adauga”. Daca tu ai schimba perspectiva de a privii lucrurile, ar trebui sa ai sufletul sfasiat nu intre a alege una din doua lumi pamantene, ci a alege intre Imparatia lui Dumnezeu (implicit castigarea vietii vejnice in patria cereasca) si un loc in lumea aceasta in care sa traiesc decent si vremelnic.
    Eu am intrezarit in titlul ca tu iti pui in mod foarte serios si sincer problema. De aceea iti scriu aceste randuri si incerc in modul cel mai sincer sa te ajut cu ceva.
    De ce iti propun ca tu trebuie mai intai sa te gandesti la „imparatia cerurilor”. Pentru ca in primul rand noi suntem oameni, suntem creati de Dumnezeu. Suntem fii Lui. Suntem creati de El ca sa fim cu El si sa ne bucuram de ceea ce ne-a spus: ” ca daca vom crede in El vom avea viata vejnica”. Nu exista bucurie, fericire mai mare pentru un om decat sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa isi doreasca sa fie vejnic cu El. Inca odata spun, cu riscul de a ma repeta, nu vreau sa prezint lucrurile din perspectiva unui ultrareligios sau ultradogmatic. Pentru un om cu realism si cu bun simt existenta si credinta in Dumnezeu, cred eu, nu trebuie sa creeze dileme. Sunt niste lucruri ce tin de „logica” existentei umane, a existentei lumii, a universului.
    Cel mai sigur mod de a primii raspuns la intrebarea ta este ca ca tu sa trimiti, sa o pui direct lui Dumnezeu, nu noua. Sa-i trimiti o „telegrama” din tot sufletul tau. Sigur, negresit, daca intentiile tale sunt curate, vei primii raspuns. Va gasii El modul cum il va face. Parintele Arsenie Papacioc spunea ca un suspin poate fii o rugaciune. Trimite catre Domnul durerea ta si vei primii raspuns la ea. Cand? Cand El va decide si tu vei putea sa fii pregatita sa primesti raspunsul. Deci inarmeaza-te cu rabdare, vointa, credinta, nadejde daca vrei sa primesti un raspuns de la Dumnezeu la intrebarea ta.

    Iti spuneam mai sus ca eu nu pot vorbii despre ce este in Canada, dar iti pot spune de Romania. Romania are nevoie la ora actuala de oameni de valoare, cu initiativa, care vor sa se implice pentru a urnii lucrurile. Schimbarile nu vor aparea peste noapte. Nici in 5 sau 10 ani. Lucrurile nu se vor schimba de la varf foarte curand. Cea mai buna, sanatoasa si de durata schimbare este de jos in sus. Este lenta si anevoiasa. Presupune mult sacrificiu de sine. Un om care este realist si care vrea sa faca ceva astazi in Romania nu trebuie sa se gandeasca ca el va gusta prea curand din roadele sacrificiului sau. Poate copiii nostrii, daca ii vom educa corect, vor putea sa le vada.
    As putea spune mai multe despre ce are nevoie cu adevarat Romania astazi. Un lucru il stiu sigur. Daca acest popor nu isi va intoarce fata catre Dumnezeu nu isi va gasii rostul, menirea. Va ratacii precum evrei 40 ani prin pustie. Daca privim in istoria poporului roman vom vedea ca sigura institutie pe care au avut-o romanii si care a dainuit in istorie a fost Biserica. Un lucru care m-a bucurat foarte mult si care este reprezentativ pentru noi este ca o comunitate romani din Belgia a luat un credit de cateva sute de mii de euro si si a cumparat o fosta manastire din Namour care nu mai avea vietuitori si credinciosi. In acealsi timp in Belgia catredralele lor marete sunt transormate in muzee, sali de concerte.
    Noi nu suntem un popor care nu tine cont de legi facute el. Noi reactionam la stari de spirit. De aceea in Romania nu s-au „nascut” ideologii. Toate sunt de import. Asa suntem noi. Cu cat ne vom indeparta de Dumnezeu si vom tanjii dupa o lume occidentala vom ratacii ca popr si ne vom complica existenta. O pista falsa pe care am apucat multi dintre noi este ca noi ne dorim sa fim occidentali, uitand ca suntem romani si nestiind cum au ajuns si care a fost pretul platit de occidentali sa cladeasca civilizatia lor. Suntem romani, dar nu ne stim bine istoria, traditiile, bunele si rele. Suntem educati si privim lucrurile in cheie occidentala. Asat consider ca este o mare capcana pentru fiecare dintre noi.

    Ar fi de spus multe, dar ma limitezla atat.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Sorina zice:

    Intr-o situatie asemanatoare suntem si noi. Chiar daca am venit in Germania doar de doi ani dorul de tara ptr mine este din ce in ce mai mare. Sunt constienta ca aici in Germania avem alte posibilitati insa dorul aduce cu el alte feluri de neajunsuri, unele sufletesti care sunt mai greu de îndurat. Cand am plecat din Romania eram sigura ca nu o sa avem nici o problema in a ne stabili in Germania, eram chiar nerăbdătoare sa plecăm. Insa la scurt timp am inceput sa vad Romania cu alti ochi si a inceput sa-mi fie tot mai dor de acasa. Atat de bine e cand mergem acasa iar cand ne întoarcem in Germania abia astept sa vina iar ziua in care sa ne întoarcem in Romania. E greu de descris in cuvinte……insa sunt sigura ca e mai bine sa fii acolo unde iti e gandul si sufletul. Tocmai din aceasta cauza noi ne vom intoarce in Romania.

    Apreciază

  15. Vlad zice:

    Hristos a inviat!

    Iti scriu aceste randuri pentru ca inteleg prin ce treci.
    Lucrez de aproape 5 ani in Elvetia si mi-as dori la un moment sa ma intorc.

    Desigur ca aceasta decizie este una dificila, difera de la caz la caz si tine pana la urma de ce isi doreste fiecare de la viata.
    Argumentul cu „viitorul copiilor” mi se pare cel putin subred. Cine suntem noi ca sa credem ca putem controla viitorul? Da, putem crea anumite premise, dar cea mai mare „asigurare” vine pana la urma tot de sus. Oare majoritatea romanilor care au emigrat nu s-au format in acel sistem pe care acum il hulesc? Desigur ca nu a fost usor si poate au plecat cu un anumit handicap, dar ce vreau sa spun e ca de fapt sunt mult mai multi factori de influenta in viata unui om, in afara de mediul in care e crescut. Cunosc oameni care au reusit in viata provenind din familii sarace, dar si manageri de banca, ai caror copii nu vor sa invete si nu mai au practic nici o motivatie. Oare cei din urma nu au fost crescuti intr-un mediu propice si nu au avut parte de cele mai bune conditii?

    Nu vreau sa fiiu ipocrit. Nici eu nu m-as intoarce in orice conditii. E greu probabil sa-i ceri unui muncitor care castiga in strainatate 2-3000 de EUR, sa se intoarca la un salariu de 1000 RON.
    Putini au puterea si dragostea sa faca ceva asemanator. Poate un exemplu e cazul neurochirurgului Danaila. In orice tara civilizata acest OM cu peste 37000 de operatii la activ ar fi fost probabil multimilionar. Si totusi a ramas in tara si cu siguranta a salvat oameni, care altfel ar fi fost condamnati mortii. Oare nu credeti ca astfel si-a adunat comori in ceruri?
    http://semneletimpului.ro/social/o-poveste-impresionanta-leon-danaila-sculptorul-de-creiere-video.html

    Dupa cum scria si cineva mai sus, depinde si la ce va intoarceti. Daca puteti sa va luati o casa, sa incepeti o afacere sau sa aveti joburi ok, astfel incat sa va puteti trimite eventual copiii la o scoala buna, sa mergeti in vacanta, etc., atunci cred ca merita incercat. Asta ar inseamna sa fiti oameni liberi, dar care in acelasi timp ar putea, prin exemplul lor, sa mai schimbe ceva in jurul lor. Daca nu oamenii liberi si demni vor face asta, atunci cine? Poate asta e unul din marele pacate ale multora care au ramas: compromisurile. Pentru ca atunci cand esti dependent de sistem si faci compromisuri mai mici, apoi mai mari, devii partas si astfel iti pierzi libertatea.

    Nici eu nu stiu exact cand o sa ma intorc, dar cu siguranta cand voi simti ca a sosit momentul sa fac acest pas sau va aparea o oportunitate in acest sens, atunci aproape sigur ii voi da curs, pentru ca nu vreau sa traiesc toata viata cu regretul de a nu fi incercat macar.

    Ma scuzati pentru acest text lung. Ar mai fi probabil multe de spus, dar ma opresc aici.
    Dupa cum spuneam si mai sus, e decizia fiecarui om / fiecarei familii, asa ca sa ne luminizeze Dumnezeu in a lua cea mai buna decizie atat pentru noi, cat si pentru semenii nostri.

    Numai bine!

    Apreciază

  16. Dana zice:

    Hristos a inviat!
    Veronica, iti citesc blogul de mult timp insa nu am comentat niciodata.
    Articolul tau, acum, mi-a atins coarda sensibila, de vreo 8 ani ne chinuie aceleasi ganduri: sa ne intoarcem sau nu?!?!
    Si inca nu am reusit sa ne decidem….

    Toate cele bune!

    Apreciază

    • Vero Nika zice:

      Adevarat a inviat! Iti multumesc pentru ca ma citesti Dana! Noi am hotarat ca deocamdata sa ramanem… stii cum e, inc 6 luni, inca 1 an… si asa o sa ne trezim ca nu ne vom mai putea intoarce pentru ca ai nostri prunci vor fi suficient de inradacinati aici incat sa nu vrea sa se intoarca… si atunci vom fi absolviti de povara deciziei pentru ca vor fi hotarat ei deja pentru noi… Pe mine ma sfasie aceste ganduri zilnic, dar se pare ca nu sunt suficient de puternica sa rup pisica in doua si sa aleg o data pentru totdeauna… mereu este inca 1 an, inca 6 luni, inca 3 luni…

      Apreciază

  17. iri zice:

    Buna! As dori sa iti trimit un email cu mai multe intrebari legate de experienta ta si a familiei in Canada, iti urmaresc blogul si m-am tot uitat dupa o adresa de contact, dar nu am gasit 🙂 Noi suntem inca in Romania, dar de ceva vreme ma gandesc din ce in ce mai mult la ideea de a ne muta in Canada. Multumesc mult!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s