Micul, berea si puterea

Domnule Tariceanu, romanul, in intelepciunea lui, spune: „cine se aseamana, se aduna!”… si mare dreptate are!

Dumneavoastra si domnul Ponta faceti un tandem de invidiat! Se pare ca impartasiti acelasi dezgust fata de noi, denigratorii din diaspora. Am citit astazi parerea dumneavoastra despre noi… noi cei care suntem o masa de manevra usor de manipulat cu „un mic si o bere”, niste oameni lipsiti de coloana vertebrala, niste „Iuda” care si-ar vinde tara pe mult mai putin de 30 de dinari.

Am citit si va voi da satisfactie spunandu-va ca ati reusit sa ma faceti sa vars cateva lacrimi amare. Nu stiu cati romani din diaspora cunoasteti dumneavoastra, dar poate ca inainte de a face astfel de afirmatii (vatamatoare pentru ambele parti) ar fi indicat sa ne cunoasteti, sa vedeti ce facem, ce fel de oameni suntem, cat de mult ne iubim tara, cat de romaneste simtim… Sau poate ca este mai bine sa nu veniti sa ne cunoasteti pentru ca banii contribuabililor cu siguranta ca se pot folosi mult mai util in alte scopuri… dumneavoastra puteti afla si online despre noi. De exemplu, eu, pentru acest motiv, m-am hotarat sa va scriu… as vrea sa va scutesc de un drum obositor si costisitor pana in Canada, asa ca va voi explica eu cine suntem.

Domnule Tariceanu, suntem cei care si-au pus vietile in valize si au plecat din tara lor, de langa parintii si fratii lor, de langa tot ceea ce au iubit, in necunoscut, pe alte meleaguri, in tari normale, in tari in care circul politic, coruptia sau curvaraseala nu sunt modele de guvernare. Si aici as vrea tare mult sa ma opresc si sa va povestesc despre o femeie deosebita de la care ati avea cate ceva de invatat atat dumneavoastra cat si colegii dumneavoastra. Numele acestei doamne este Hazel McCallion sau „Uraganul Hazel” cum mai este cunoscuta domnia sa. Doamna McCallion a fost primarita orasului Mississauga timp de 36 de ani. Femeia aceasta, la cei 94 de ani ai dumneaei ar da clasa oricarui politician din Romania. Stiti de ce? Pentru ca pana la varsta de 93 de ani a condus un oras de 750.000 de locuitori care au iubit-o si reales-o de 12 ori. Stiti ce mai este uimitor la dumneaei? Ceva nemaintalnit in Romania – nu si-a facut niciodata campanie electorala si a refuzat mereu donatiile politice, intotdeauna cerand suporterilor dumneaei sa doneze acei bani pentru acte caritabile. Lumea nu a ales-o pentru mici  si bere (desi sunt si romani cu drept de vot prin Mississauga), ci pentru ca dumneaei a pus Mississauga pe harta Canadei – facand dintr-o adunatura de satuce un oras in toata puterea cuvantului – al saselea din Canada ca numar de locuitori. Mie mi s-a parut ca desprinsa din alta lume aceasta femeie atunci cand am aterizat de pe plaiuri mioritice, pe aceste meleaguri. Cand am mai vazut-o si marsaluind in fruntea paradei pentru Mos Craciun si dand mana cu toata lumea, mi-au dat lacrimile de admiratie. De astfel de conducatori are nevoie si Romania… de alde dumneavoastra si alde Ponta suntem satui cu totii… si noi, denigratorii, si  cei ramasi in tara.

Dar sa revenim la cine suntem noi pentru ca am promis ca va voi explica. Noi suntem niste oameni care intr-o buna zi au vazut ca toti cei care conduc tara sunt „quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa” si au inteles ca nu isi pot lasa copiii sa creasca intr-o societate in care mizeria sta deasupra valorilor, asa cum sta uleiul deasupra apei.

Mai suntem cei care prin perseverenta si munca cinstita ajutam economia Romaniei prin infuzie de capital.

Suntem, de asemenea, cei care prin exemplul personal si prin ceea ce povestim despre tara noastra, si nu prin reclame cu frunze, promovam Romania. Si avem ce promova! Traditiile, cultura, istoria, bucataria traditionala, locurile pitoresti, bunatatea oamenilor fac din Romania tara pe care cu sufletul greu a trebuit sa o parasim din cauza politicienilor corupti si a mizeriei ridicate la rang de virtute.

Vero tricolorSuntem cei care isi educa pruncii in spiritul iubirii de  tara, si care oriunde in lume s-ar afla, poarta Romania in suflet.

Suntem cei ce au invatat sa nu taca atunci cand  le sunt incalcate drepturile. Suntem cei care au dat un vot de blam unui guvern care a incercat sa ii reduca la tacere.

Suntem, in sfarsit, cei care va spun ca „micul si berea” se preteaza mai degraba pe  la sate in Romania, unde populatia saracita nu isi mai poate  permite luxul de a fi demna. Noi, desi iubim micii, pentru ca au gust de Romania, nu ne vom vinde tara si nici nu o vom lasa pe mana unor oameni ca dumneavoastra.

Anunțuri

Despre Vero Nika

Dejé, sé que dejé Por donde fuí El alma entera Errores cometí, pero al final Pagué la cuenta
Acest articol a fost publicat în Ceva de Dulce și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Micul, berea si puterea

  1. F.G. zice:

    Scrisoare deschisa validata ca fiind conforma cu opinia majoritatii membrilor comunitatii de romani din Olanda. Nici noi, nu ne vom vinde tara si nici nu o vom lasa pe mana unor indivizi precum Tariceanu, Ponta si camarilla.
    Pentru conformitate
    F. G.,
    Regatul Tarilor de Jos..

    Apreciază

  2. Robert Alex zice:

    Foarte important este sa nu uitam de astfel de insulte sau de astfel de personaje toxice pentru tara (cum ar fi Tariceanu, Ponta) anul viitor cand vor fi din nou alegeri. Numai prin alegerea oamenilor potriviti putem sa schimbam Romania si ca oameni ca doamna mentionata in articol din Canada sa ajunga la Palatul Victoria/Cotroceni. DNA-ul nu poate face asta in locul nostru, numai noi putem. Trebuie sa fim atenti pe cine vom vota la anul ca astfel de indivizi sa nu mai conduca tara. Schimbarea sta numai la latitudinea noastra.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ciprian zice:

    Nu vom uita niciodată. Să vă fie rușine!!! Am plecat să ajutăm si sa schimbam România. Ne „hrănim” cu speranța ca cei ca dumneavoastră vor dispărea printr-o minune si pe parcursul vieții noastre sa ne putem uita la copii noștri si spune ca vor avea un viitor frumos si românesc pe tărâmurile Mioritei. Ne „înjunghiați” oriunde am fi! Nu vom uita niciodată. Să vă fie rușine!!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Pingback: Veronica din Canada, mesaj dur pentru  Tăriceanu: „Noi, deşi iubim micii, pentru că au gust de România, nu ne vom lăsa ţara pe mâna unora ca dumneavoastră” | Gazetarul.ro

  5. Pingback: Veronica din Canada l-a taxat dur pe Tăriceanu: Deşi iubim micii, pentru că au gust de România, nu ne vom vinde ţara şi nici n-o vom lăsa pe mâna unor oameni ca dumneavoastră | Ziarul Profit

  6. Alexandru Lefter zice:

    Primenirea actualei clase politice nu se va intampla ‘printr-o minune’. Cand am plecat din tara, inevitabil ne-am lasat-o pe mana ei. E timpul ca Diaspora sa-si ia cu adevarat tara inapoi si sa sprijine pana la capat si CU ORICE PRET acea schimbare pe care ne-o dorim.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Vero Nika zice:

    Va multumesc pentru ca m-ati citit! Impreuna chiar putem schimba ceva.

    Apreciază

  8. Dar de ce crezi ca cei ramasi in RO la sate nu sunt demni? Eu cred ca oameni care si-au pierdut „demnitatea” sunt peste tot, si in orasele din RO, dar si in diaspora. Si nu i-as invinovati pentru asta, au facut ce au crezut ca e mai bine pentru ei.
    Uite aici romani din diaspora: http://mandriesibeton.ro/
    Sau, vezi documentarul „vin romanii” difuzat de chanel4, la care s-au scandalizat alti romanii din diaspora. Dar vezi si reactia protagonistului vizavi de asta: https://www.youtube.com/watch?v=pBDdxiLVgXM

    Apreciază

    • Vero Nika zice:

      Nu am spus ca cei ramasi la sate nu sunt demni, ci doar ca acea practica electorala s-ar preta mai bine la sate… Nu puteti contesta faptul ca la sate, unde populatia este saracita mai mult decat oriunde, oamenii si-ar vinde votul pe un mic si o bere… unii nici macar nu stiu ce se intampla, vin saracii si pun stampila dupa cum li se spune… uneori nici nu e nevoie de mic si bere ci doar sa spuna preotul sau primarul ceva si e de ajuns. Repet, nu generalizez, spun doar ca acolo unde populatia este mai saracita (si eventual mai putin scolita) aceste practici pot avea mai mult succes. Sper ca am facut destul de clar faptul ca nu este o generalizare iar daca nu a fost clar, imi cer scuze! Am mare respect pentru oamenii de la sate… la sat mi-am petrecut vacantele de vara intreaga copilarie si am invatat extrem de mult din traiul simplu in mijlocul naturii, insa nu pot sa nu fiu obiectiva… este mai usor sa aplici astfel de practici electorale acolo.

      Apreciază

  9. Tatiana zice:

    Eu locuiesc in Italia si noi sintem de acord cu ce ati scris dumneavoastra ,trebuie sa ne implicam toti in schimbare

    Apreciat de 1 persoană

  10. bunicul zice:

    Musiu Tăriceanu, ca orice politician imberb al României postecembriste, trebuie să găsească o scuz[ la orice efect al schimbărilor politice. Pierederea surprinzătoare a prezidențialelor de către Ponta, exceptând motivația clasică ca nu l-au vrut americanii ori UE, a fost pusă pe seama diasporei și a facebook-ului.
    O simplă lecturare a datelor comunicate de BEC arată indubitabil că votul diasporei este procentual nesemnificativ în nealegerea lui Ponta, care a pierdut pe mâna sa și a ”baronilor” pe care îi reprezintă, nu prin votul diasporei ci prin votul românilor din țară.
    Votul prin corespondență și votul electronic ar reprezenta oun procent mai mare de participare a alegătorilor, fapt care ar face ca aranjamentele de culise să nu mai fie rentabile.

    Apreciat de 1 persoană

  11. danaelenei zice:

    articolul nu se prea incadreaza in sectiunea de dulciuri sau dulcagarii 🙂 Lasind gluma la o parte, sint de acord si simt acelasi lucru de multa vreme incoace. Sintem ceea ce ai scris si mult mai mult decit atit…Keep on posting…

    Apreciază

    • Vero Nika zice:

      Dana, de acord cu tine! Acest blog a fost creat pentru chestiuni de suflet si pentru „prajitureala”… nu mi-am imaginat niciodata ca voi scrie pe teme politice. Dar, cand am simtit ca cineva mi se adreseaza indirect (vorbind despre diaspora) am inteles sa public articolele mele pline de indignare in rubrica „Despre mine”…. adica despre cine sunt si despre cine nu sunt eu – gasesc ca acolo se incadreaza. Insa, tu ai dreptate, ar trebui sa adaug o noua categorie – „Cate ceva de dulce” si sa postez acolo… desi cred ca ma voi opri aici cu postarile pe astfel de teme. Am citit prea multe mizerii in ultimul timp… Pacat ca eu am vrut sa spun una si postacii o transforma in altceva. E drept ca majoritatea rezoneaza cu mine… insa ma intreb – dupa ce ma incarc negativ de la toate mizeriile astea, macar se intampla ceva? Se schimba ceva? NU! Si atunci?

      Apreciat de 1 persoană

      • danaelenei zice:

        Vero, bittersweet maybe? Ma refer la noua rubrica 🙂 Multi gindesc (la fel), putini se exprima sau au curajul de a deschide gura. Nu te uita la cei care „transforma” pentru ca nu inteleg sau pentru ca sint rai, lor le face placere doar sa bruieze. Important este sa afirmi ceea ce gindesti si sa iei atitudine, chiar daca aceasta poate sa nu schimbe nimic, desi se pare ca ce ai scris tu a devenit viral datorita ziarelor romanesti. keep on posting!

        Apreciat de 1 persoană

  12. Anton Pann zice:

    Draga Vero,

    Si eu pot pleca si sunt convins ca 50% din generatia mea (80-85) pot pleca in maxim 6 luni din RO. Important este sa te intorci si sa te implici in schimbare, ca-l doar pe Ponta si Moliceanu fix la patina de blogurile care-i vorbesc „de bine”!

    Am sa te rog sa-ti incurajezi copiii sa revina in Romania dupa ce vor invata ce inseamna sa fii conductor adevarat in Canada. Ce parere ai, vor veni ei aici sa iubeasca Romania (dupa 20 si de ani de educatia americana) si sa o scoata din mocirla sau vor ramane in Mississauga sa faca banuti decenti si sa traiasca o viata mai mult decat fericita?

    Ei bine aici e problema… emigram la mai bine, scriem scrisori, dar cu asta ramanem. Romania are nevoie de o generatie noua care sa vina cu alta mentalitate si educatie. Ca de altfel Ciocoii Vechi si Noi sunt la fel de pe la 1862 cand nea’ Filimon a scris prima oara despre ei.

    Apreciază

    • Vero Nika zice:

      Probabil ca nu ai inteles ca as vrea sa ma intorc eu insami nu doar sa imi conving copiii sa o faca… si probabil ca o voi face cat de curand. Iti recomand sa citesti postarea mea „Cu sufletul sfasiat intre doua lumi”… Problema este ca venind tot nu stiu cum as putea schimba ceva… in politica imi e clar ca nu vreau sa ma bag – pe de o parte ca independent nu poti face nimic, pe de alta parte nici un partid nu m-a convins… asa ca nu vad cum as putea schimba ceva… Tu reusesti sa faci ceva? Daca da, te-as ruga sa imi sugerezi si mie ce se poate face?

      Apreciază

  13. adriantoma1 zice:

    Reblogged this on adevarurisiminciuni and commented:
    Berea ,micul si…..ciolanul ar fi un titlu bun. Unii se multumesc cu un mic si o bere, altii tanjesc dupa ditamai ciolanul. Cine se aseamana se aduna,nu? 🙂

    Apreciază

  14. Vero Nika , deocamdata esti vocea noastra a celor multi care traim in alte tari,ai o viziune si o putere de lupta inascuta, pentru adevar si dreptate. Judeca bine, multi ,foarte multi te vom urma..orice ai hotari sa faci pentru binele familiei tale, a tarii noastre ,a noastra a tuturor.Multumim din suflet ca existi.Alexandru Pop

    Apreciat de 1 persoană

  15. De ce va pierdeti timpul si energia pentru a-i raspunde lui Tariceanu ?!
    Romanul a aflat de mult ca baliga nu cade niciodata pe cant. Asa si Tariceanu, dupa ce a incercat in disperare de cauza sa jongleze cu aliantele si voturile, s-a facut fleashca pe asfaltul Bucurestiului. Si acum vrea ca macar prin putoare ca sa atraga atentia cumva. Din pacate nu mai atrage atentia decat mustelor care il bazaie nerabdatoare sa se fezandeze.

    Apreciază

  16. Vero Nika, te-ai gândit să „adopți un ș”?

    Eu personal găsesc textele scrise cu diacritice mai ușor de citit. Cu siguranță mai sunt cititori de aceeași părere.

    Mulțumim pentru efortul depus.

    Apreciază

    • Vero Nika zice:

      Multumesc pentru sugestie! Nu este efort in plus, nu m-am gandit ca ar putea deranja…

      Apreciază

      • Trăind în Germania nu mai sunt bombardat de informație în limba „romana” precum în România. Nu mai am colegi de muncă care să scrie fără diacritice, am colegi germani care scriu în germană cu ä, ö, ü, ß.

        Majoritatea prietenilor mei români scriu cu diacritice, saiturile de știri, blogurile românești pe care le vizitez sunt scrise cu diacritice. Am ajuns să-mi pierd antrenamentul de a citi text în limba „romana”.

        Poate pentru unii este un mic detaliu, dar pentru mine ca român mi se pare normal să scriu și să vorbesc românește și nu „romaneste”.

        Campania „Adoptă un Ș” îmi dă speranțe că pe viitor nu vom mai accepta saituri gen hotnews.ro care în limba română scriu texte fără diacritice dar în limba spaniolă scriu cu á, é, í, ó, ú, ñ.

        Aceasta este problema trăind în diaspora, te obișnuiești cu anumite lucruri, cum ar fi să ți se pară normal ca cetățenii țării în care trăiești să scrie folosind caracterele specificii limbii vorbite în acea țară.

        Apreciază

    • Vero Nika zice:

      Uite, acum şi cu diacritice – îţi mulţumesc Cristian Adam 🙂 !

      Apreciază

    • Vero Nika zice:

      Cred ca este evident ca mi-am asumat greşeala şi ca am reacţionat in consecinţă. Criticile constructive nu mă deranjează, dimpotrivă mă bucură. Din nou, îţi mulţumesc!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s