Fursecuri cu gem

Nu mai știam ce să le mai dau la pachețel pentru gustare prințeselor mele și m-am pus pe treabă. Am făcut aceste fursecuțe care sunt pe cat de frumoase si gustoase, pe atât de ușor de făcut.

Ingrediente

220 gr unt moale

100 gr zahăr pudră

1 ou

300 gr făină

2 pachețele de zahăr vanilat (natural dacă se poate)

100 gr gem (eu am folosit de capșune)

Prepararea fursecurilor:

Se mixează untul aflat la temperatura camerei cu zahărul pudră pentru 2 minute. Peste unt, se adaugă oul si continuați să mixati pană ce veți obține un aluat omogen. Adăugați zahărul vanilat și făina și continuați să mixați până ce făina va fi încorporată.

Compoziția rezultată, se pune într-un poș cu șprițul cât mai mare și se formează floricele (este mult mai ușor decât credeți). Floricelele se vor forma in tava de cuptor acoperită cu hârtie pentru copt. Dispuneți floricelele la o distanță de 4-5 cm intre ele. În mijlocul fiecărei floricele, presați ușor cu degetul mare pentru a forma o ușoară adâncitură in care veți adauga gemul.

Dați foricelele la cuptorul încins (350F/180C) pentru 10 – 15 minute sau pâna când marginile fursecurilor devin aurii.

Poftă bună!

Bomboane Raffaello

Dragile mele, azi am reușit să fac cea mai simplă și mai delicioasă rețetă – oricât de neexperimentate ați fi intr-ale bucătariei, nu are cum să nu vă iasă. Bombonelele acestea sunt pe cât de arătoase, pe atât de delicioase… dar, nu mă credeți pe mine pe cuvânt, mai bine încercați voi…

Ingrediente

300 ml lapte condensat

250 gr fulgi de cocos neîndulciți

150 gr migdale prăjite nesărate

Prepararea bombonelelor:

Se amestecă 200 de grame de fulgi de cocos cu laptele condensat până la omogenizare. Se lasă fulgii și laptele condensat deoparte pentru 15-20 de minute.

Se fac biluțe din compoziția rezultată. La mijlocul fiecarei bombonele se pune cate o migdală si apoi se tăvălește prin fulgii de cocos păstrați pentru decor.

Din cantitățile de mai sus eu am obținut 30 de bombonele delicioase.

Sunt absolut minunate!

Rețetă preluată de pe Jamila Cuisine.

Poftă bună!

Savarine

A trecut ceva timp de când am mâncat ultima dată Savarine… gustul lor îmi aminteşte de copilărie, de cofetăria Venus din Braila unde mă duceam cu mama şi cu tata si mâncam savarine şi îngheţată cu fistic… Ce vremuri! Cofetăria Venus nu mai există (din păcate!) decât în amintirile mele… însă, aseară am adus in casa mea, aici, departe, în Canada, o parte din ceea ce a fost pentru mine acea cofetărie, o parte din copilăria mea… frânturi din viaţa mea de care îmi este atât de dor… Reţeta este extrem de simplă doar că pe alocuri a trebuit sa improvizez…

Ingrediente

Aluat:

250 gr faină

2 ouă

150 ml lapte călduţ

30 ml ulei

1 lingură de zahăr

5 gr drojdie uscată

un praf de sare

Sirop:

500 ml apă (reţeta originală este cu 400 ml, însa mie nu mi-a ajuns siropul)

170 gr zahăr (reţeta originală este cu 150 gr zahăr)

1 esenţă de rom

Topping:

400 ml smântână dulce (reţeta originală este cu 500 ml, dar 400 ml este suficient)

2-3 linguri zahăr pudră (după gust)

3-4 linguri gem de căpşune

Prepararea aluatului:

În laptele călduţ se adaugă drojdia şi zahărul şi se amesteca până la dizolvarea drojdiei.

Peste făina, se adaugă laptele cu drojdia, ouăle şi uleiul si se amestecă pana la omogenizare, după care se adaugă sarea. Se continuă amestecarea ingredientelor pentru 5 minute. Se acoperă vasul cu folie de plastic si se lasă la loc calduţ aproximativ 30 de minute (pana compoziţia îşi dublează volumul).

Se ung taviţele speciale pentru savarine (sau daca nu aveţi, puteţi folosi tava pentru muffins – aşa cum am făcut eu – desigur, nu vor mai fi la fel de frumusele savarinele voastre, dar macar va faceţi damblaua :-)) cu unt si se tapetează cu făină.

Cu ajutorul cupei de îngheţată, luaţi din compoziţie şi turnaţi in taviţe (trebuie sa nu umpleţi complet tăviţa, ci numai 3/4, pentru că savarinele voastre vor mai creşte) apoi lasaţi la crescut pentru înca 20 de minute.

După ce au crescut in tăviţe, coaceţi-le în cuptorul preîncalzit (aprox 350F/180C) pentru 25 de minute.

După racire, intoarceţi savarinele cu susul in jos şi taiaţi un căpacel dar nu în totalitate, ci doar trei sferturi.

Prepararea siropului:

Apa şi zahărul se pun la foc amestecându-se din când în când. Se dă în clocot de câteva ori, apoi se adaugă esenţa de rom şi se lasă la răcit.

Savarinele răcite se scufundă în siropul ajuns la temperatura camerei. Dupa însiropare, Savarinele se aşeaya pe o tavă pentru a se scurge surplusul de sirop.

Prepararea topping-ului:

Smântâna dulce se bate cu mixerul până se întareşte, apoi se adaugă 2-3 linguri de zahăr pudră.

Ornăm Savarinele cu frişca rezultată. Căpacelul se unge cu gem de căpşune.

Reţetă preluată de pe Jamila Cuisine.

Poftă bună!

Micul, berea si puterea

Domnule Tariceanu, romanul, in intelepciunea lui, spune: „cine se aseamana, se aduna!”… si mare dreptate are!

Dumneavoastra si domnul Ponta faceti un tandem de invidiat! Se pare ca impartasiti acelasi dezgust fata de noi, denigratorii din diaspora. Am citit astazi parerea dumneavoastra despre noi… noi cei care suntem o masa de manevra usor de manipulat cu „un mic si o bere”, niste oameni lipsiti de coloana vertebrala, niste „Iuda” care si-ar vinde tara pe mult mai putin de 30 de dinari.

Am citit si va voi da satisfactie spunandu-va ca ati reusit sa ma faceti sa vars cateva lacrimi amare. Nu stiu cati romani din diaspora cunoasteti dumneavoastra, dar poate ca inainte de a face astfel de afirmatii (vatamatoare pentru ambele parti) ar fi indicat sa ne cunoasteti, sa vedeti ce facem, ce fel de oameni suntem, cat de mult ne iubim tara, cat de romaneste simtim… Sau poate ca este mai bine sa nu veniti sa ne cunoasteti pentru ca banii contribuabililor cu siguranta ca se pot folosi mult mai util in alte scopuri… dumneavoastra puteti afla si online despre noi. De exemplu, eu, pentru acest motiv, m-am hotarat sa va scriu… as vrea sa va scutesc de un drum obositor si costisitor pana in Canada, asa ca va voi explica eu cine suntem.

Domnule Tariceanu, suntem cei care si-au pus vietile in valize si au plecat din tara lor, de langa parintii si fratii lor, de langa tot ceea ce au iubit, in necunoscut, pe alte meleaguri, in tari normale, in tari in care circul politic, coruptia sau curvaraseala nu sunt modele de guvernare. Si aici as vrea tare mult sa ma opresc si sa va povestesc despre o femeie deosebita de la care ati avea cate ceva de invatat atat dumneavoastra cat si colegii dumneavoastra. Numele acestei doamne este Hazel McCallion sau „Uraganul Hazel” cum mai este cunoscuta domnia sa. Doamna McCallion a fost primarita orasului Mississauga timp de 36 de ani. Femeia aceasta, la cei 94 de ani ai dumneaei ar da clasa oricarui politician din Romania. Stiti de ce? Pentru ca pana la varsta de 93 de ani a condus un oras de 750.000 de locuitori care au iubit-o si reales-o de 12 ori. Stiti ce mai este uimitor la dumneaei? Ceva nemaintalnit in Romania – nu si-a facut niciodata campanie electorala si a refuzat mereu donatiile politice, intotdeauna cerand suporterilor dumneaei sa doneze acei bani pentru acte caritabile. Lumea nu a ales-o pentru mici  si bere (desi sunt si romani cu drept de vot prin Mississauga), ci pentru ca dumneaei a pus Mississauga pe harta Canadei – facand dintr-o adunatura de satuce un oras in toata puterea cuvantului – al saselea din Canada ca numar de locuitori. Mie mi s-a parut ca desprinsa din alta lume aceasta femeie atunci cand am aterizat de pe plaiuri mioritice, pe aceste meleaguri. Cand am mai vazut-o si marsaluind in fruntea paradei pentru Mos Craciun si dand mana cu toata lumea, mi-au dat lacrimile de admiratie. De astfel de conducatori are nevoie si Romania… de alde dumneavoastra si alde Ponta suntem satui cu totii… si noi, denigratorii, si  cei ramasi in tara.

Dar sa revenim la cine suntem noi pentru ca am promis ca va voi explica. Noi suntem niste oameni care intr-o buna zi au vazut ca toti cei care conduc tara sunt „quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa” si au inteles ca nu isi pot lasa copiii sa creasca intr-o societate in care mizeria sta deasupra valorilor, asa cum sta uleiul deasupra apei.

Mai suntem cei care prin perseverenta si munca cinstita ajutam economia Romaniei prin infuzie de capital.

Suntem, de asemenea, cei care prin exemplul personal si prin ceea ce povestim despre tara noastra, si nu prin reclame cu frunze, promovam Romania. Si avem ce promova! Traditiile, cultura, istoria, bucataria traditionala, locurile pitoresti, bunatatea oamenilor fac din Romania tara pe care cu sufletul greu a trebuit sa o parasim din cauza politicienilor corupti si a mizeriei ridicate la rang de virtute.

Suntem cei care isi educa pruncii in spiritul iubirii de  tara, si care oriunde in lume s-ar afla, poarta Romania in suflet.

Suntem cei ce au invatat sa nu taca atunci cand  le sunt incalcate drepturile. Suntem cei care au dat un vot de blam unui guvern care a incercat sa ii reduca la tacere.

Suntem, in sfarsit, cei care va spun ca „micul si berea” se preteaza mai degraba pe  la sate in Romania, unde populatia saracita nu isi mai poate  permite luxul de a fi demna. Noi, desi iubim micii, pentru ca au gust de Romania, nu ne vom vinde tara si nici nu o vom lasa pe mana unor oameni ca dumneavoastra.

Amandine

De parca nu aveam o multime de treburi, m-am apucat azi sa fac Amandine. Trebuie sa recunosc ca sunt usor de facut, insa procesul de preparare dureaza… ore.

Ingrediente

Blat:

5 oua

150 gr faina

200 gr zahar

4 linguri cacao

1 fiola de esenta de vanilie

1 pliculet de praf de copt

1 praf de sare

Sirop:

200 gr zahăr

400 ml apa

2 pliculete de cappuccino

1 esenta de rom

Crema:

400 gr unt la temperatura camerei

200 gr zahar pudra

3 linguri de cacao

1 esenta de rom

Glazura:

300 ml smantana dulce

250 gr ciocolata neagra

Prepararea blatului:

Se bat ouale spuma adaugandu-se zaharul putin cate putin (culoarea oalor trebuie sa ajunga la alb galbui) apoi se adauga estenta de vanilie.

Intr-un bol se amesteca ingredientele uscate – faina, praful de copt, sarea si cacaoa. Se adauga treptat ingredientele uscate peste compozitia de oua. Pentru omogenizare se foloseste o spatula de silicon sau o lingura de lemn cu care se amesteca de sus in jos cu miscari ample.

Se tapeteaza o tava (eu am folosit o tava de 25*25 cm) cu hartie de copt si se toarna compozitia niveland usor cu o spatula de silicon. Se coace la cuptorul preincalzit la o temperatura de 350F (150C) aproximativ 40 de minute sau se apeleaza la testul scobitorii.

Prepararea siropului:

Se amesteca zaharul cu apa, cu pliculetele de cappuccino si cu esenta de rom si se da in clocot de 2-3 ori, apoi se lasa siropul la racit.

Prepararea cremei:

Zaharul pudra, cacaoa si esenta de rom se adauga peste untul aflat la teperatura camerei. Dupa amestecarea ingredientelor cu o spatula, se va folosi un mixer pentru omogenizarea compozitiei.

Prepararea glazurii:

Smantana dulce se pune intr-o cratita si se da la foc pana cand se atinge punctul de fierbere.

Ciocolata se rupe in cuburi mici si se pune intr-un bol. Peste ciocolata se toarna smantana fierbinte si se lasa la topit pentru 3-5 minute. Pentru omogenizarea glazurii se va folosi un tel cu care se va amesteca usor pana cand vom obtine o glazura grosuta si lucioasa.

Asamblarea prajiturii:

• Blatul racit se feliaza in 2 parti egale
• Tava in care s-a copt blatul se tapeteaza cu folie de plastic (folia trebuie sa fie mult mai lunga decat este nevoie pentru acoperirea tavii, deoarece vom infolia interaga prajitura)
• Se insiropeaza bine prima felie
• Se adauga crema (din care s-au pus deoparte 2 linguri pentru decorarea amandinelor) si se niveleaza cu o spatula
• Se adauga cea de-a doua felie de blat
• Se insiropeaza a doua felie de blat cu o pensula
• Se inveleste prajitura in folie de plastic si se da la frigider pentru 2 ore
• Dupa racire, se taie marginile prajiturii
• Prajitura se taie in bucati patrate sau dreptunghiulare (mie mi-au iesit 18 amandine)
• Peste fiecare amandina se pune glazura si de da la racit
• Dupa racire, se orneaza fiecare amandina cu crema oprita pentru decor
• Fiecare amandina se aseaza pe hartie de muffin (desfaceti hartiutele cat mai mult)
• Se serveste fara sentimente de vinovatie pentru ca este prea buna ca sa i se poata rezista 🙂

Reteta preluata de pe Jamila Cuisine

Pofta buna!

Cu sufletul sfasiat intre doua lumi

Noapte… Insomnii de smirghel… Furtuna de ganduri… Neliniste, anxietate, oboseala…

Noaptea aceasta va fi cea mai grea si cea mai lunga; va trebui sa iau poate cea mai grea decizie din viata mea… si nu voi decide numai pentru mine. Va trebui sa hotarasc daca imi voi creste copiii in Canada sau ne vom intoarce acasa.

Mereu am crezut ca atunci cand esti in pozitia de a alege, esti in control si, ca urmare, esti in avantaj. Unele decizii sunt, insa, atat de greu de luat, incat ai prefera sa transferi aceasta greutate pe umerii/constiinta altcuiva. Cum sa aleg? Cum sa compar? Cum sa cuantific avantaje/dezavantaje/riscuri/oportunitati atunci cand compar merele cu perele? Pentru Canada am motivatii de ordin pragmatic, pentru Romania motivatiile sunt aproape imateriale…

Cum pui in balanta amintirile si ceea ce ma leaga pentru totdeauna de Romania cu civilizatia Canadei de exemplu? Cum sa pun in balanta traiul copiilor mei alaturi de familia largita si identitatea lor nationala cu oportunitatile lor dupa terminarea studiilor aici.

Se spune ubi  bene, ibi patria (unde este bine, acolo este patria)  dar mie imi e bine si nu imi e bine in acelasi timp in ambele tari. Cand sunt in Canada, ma sfasie dorul de Romania, cand sunt in Romania, imi lipseste Canada. Doare! Doare peste tot si nu stiu unde sa pun pansament pe rana. Nu, nu este pentru ca sunt o fire indecisa, nu este pentru ca nu stiu ce vreau. Eu stiu ce vreau, doar ca ce vreau eu nu se poate. Eu vreau Canada in Romania sau Romania in Canada.

Acum ceva vreme am realizat ca daca nu esti hotarat 100% ca vrei sa pleci si sa nu te mai intorci (decat in vizita), este mai bine sa nu emigrezi. De ce? Pentru ca apoi vei fi exact in papucii mei, vei cunoaste noptile de nesomn, tornada gandurilor, te vei intreba necontenit „dar daca?”… crede-ma, nu este DELOC usor.

Prietenii romani ma intreaba daca am innebunit atunci cand ma gandesc sa ma intorc. Nu, nu am innebunit… dar e greu sa le explici ca „afara” nu e atat de roz cum isi inchipuie si ca Romania chiar nu e atat de neagra cum o vad ei. Oamenii care nu au trait mai multi ani departe de tara, nu pot intelege dorul sfasietor care te apuca sau dragostea de tara pe care o descoperi in tine abia cand esti departe, abia cand doar cu ochii mintii poti vizualiza cu exactitate fiecare pietricica de pe cararea de munte pe care urcai cu prietenii, culmea de pe care ai strigat odinioara „I’m the queen/king of the world”, nisipul de pe plaja de la Mamaia, faleza Dunarii si un rasarit de soare, porumbeii carora mama le pune grau pe pervazul geamului din bucatarie.

Decizia de a ma intoarce sau nu, realizez abia acum, depinde nu de cum este Romania sau de cum este Canada… depinde de cum sunt EU. Depinde de ceea ce pretuiesc eu mai mult. Pretuiesc mai mult cariera si oportunitatile de avansare profesionala, sau pretuiesc mai mult timpul petrecut cu cei dragi? Conteaza mai mult pentru mine ca fetitele mele sa traiasca alaturi de familia largita si sa inteleaga exact cine sunt si de unde vin, sau conteaza mai mult sa creasca invatand nativ 2 limbi straine si avand in jur alte valori sociale decat cele care sunt promovate (din nefericire!) in Romania?

Cand compari doua societati, trebuie sa intelegi de la inceput ca, indiferent de alegerea pe care o vei face, alegand ceva, vei pierde altceva. NU exista societatea perfecta, nu exista taramul fagaduintei, nicaieri nu este numai lapte si miere…. ca urmare, decizia pe care o vei lua, nu va fi o reflectie a acelei societati, cat va fi mai degraba, o reflectie a ceea ce esti tu… Iar eu sunt o romantica, o idealista si o nostalgica… si imi vine sa imi fac bagajele si vin acasa…. dar sunt in acelasi timp MAMA… si ca mama, trebuie sa renunt la subiectivism si sa aleg rational.

Nu va voi intreba ce ati alege voi pentru ca suntem diferiti si avem situatii diferite, aspiratii, vise, obiective diferite… dar as vrea sa va intreb, cat de tare va lipsesc cei dragi din jurul mesei, acum, de Paste, de exemplu?

PS Cand domnul Cartianu m-a intrebat in emisiunea dumnealui daca am o decizie, am crezut ca voi decide inainte de a pleca din Bucuresti… au trecut deja 2 saptamani de cand m-am intors in Canada si inca ma chinuie gandurile. Pentru cei care nu au reusit sa urmareasca emisiunea, aici este ingregistrarea – https://www.privesc.eu/Arhiva/60870/Emisiunea–Cronica-de-noapte–cu-Grigore-Cartianu

Perlele fiicei mele

Fiica mea cea mare face mereu observatii care ma surprind, ma deconcentreaza si uneori ma exaspereaza… pentru ca uneori pare mai degraba o batranica hatra decat o fetita de 9 anisori. Aproape fiecare dialog cu ea este pentru mine prilej de… amutire si asta se intampla inca de cand era foarte mica. Scotea cate o „perla” si o intrebam mirata – „pe asta de unde-ai mai scos-o?”… imi raspundea invariabil „de la buzunar” si apoi rasul ei – un clinchet vesel de clopotel- umplea linistea care se lasa in camera pentru ca eu ramaneam mereu muta. In timp, m-am invatat cu dialogurile in care micuta mea ma lasa cu gura cascata, dar din cand in cand tot reuseste sa ma surprinda… acum insa, nu o mai intreb nimic, doar ma minunez in sinea mea cum de poate incapea atata capacitate de analiza, atata spirit de observatie si atat de multa spontaneitate intr-o fiinta atat de micuta si plapanda cum este ea…

Era la sfarsitul clasei intai, cand mi-a spus ceva ce m-a marcat pentru ani multi…inca ii aud cuvintele in urechi. M-am dus sa o iau de la scoala de vara si nu mica mi-a fost mirarea (si neplacerea) cand am vazut-o mazgalita cu carioca pe brate… tot felul de desene – de la inimioare si fluturasi, la figuri geometrice. Retinuta, imi exprim dezaprobarea si o intreb „de ce te-ai mazgalit, iubita mea?”… Raspunsul ei ma exaspereaza: „Mi-am facut tatuaje”. Mintea mea incepe sa zboare de la un gand la altul, deja imi imaginez cum va arata la 16 ani. Ma stramb dezaprobator si continui „daca tatuajele erau „cool”, aveam si eu macar unul”. Copilul, cu acelasi aer linistit cu care imi spusese ca si-a facut tatuaje ca si cum mi-ar fi spus ca cerul este senin, imi raspunde „tu nu poti fi „cool”, mama”… „Cum adica nu sunt „cool”?!? Eu? Eu sunt o mamica moderna, ce vrei sa spui???”… Si din nou mi-a inchis gura „esti frumoasa, te imbraci frumos, vorbesti frumos, dar nu esti „cool” pentru ca esti MAMA MEA”… wow, cu siguranta ca la cei 7 anisori ai ei (pe atunci), nu as fi anticipat niciodata un asemenea raspuns…

Acum cateva zile eram amandoua in fata oglinzii pieptanandu-ne… a pus peria jos si cu ochii fixati in oglinda imi spune : „mami, daca mai stai 2 luni nevopsita, o sa te complimenteze lumea pentru ca ti-ai vopsit parul ombre”. Wow, lovitura sub centura (pentru cei care nu stiu, ombre este o tehnica de vopsire care sa iti faca parul sa arate ca si cum s-ar fi decolorat in mod natural spre varfuri… practic, mi-a spus ca se vede clar ca sunt nevopsita de foarte multa vreme… si are dreptate) asa face ea… inisnueaza, glumeste, bate apropouri… atat de fin, incat ai jura ca iti vorbeste un om mare… Exact asa mi-a facut vinerea trecuta… era „casual day”, asa ca m-am imbracat cu blugi. Ajunsa la serviciu, imi scot laptopul si ma aplec sa il conectez la internet, cand prrr!… blugii mi s-au rupt fix in genunchi. In loc sa ma supar, ma gandesc ca au tinut destul si ca am nevoie de o noua pereche… ma amuz gandindu-ma ca arat ca in liceu cand eram fan Nirvana si ma simt din nou ca la 15 ani intreaga zi. Seara, insa, cand am mers sa o iau de la scoala, desigur, m-a intrebat ce-i cu blugii mei. Cu zambetul de la o ureche la cealalta, ii spun „I’m a rock star”… la care copilul raspunde scurt „You’re a sock star!”… si iar imi piere zambetul.

La fel face cand ii este pofta de cozonac de exemplu – se ridica din pat dimineata la 6, cand eu abia imi deschid ochii, si imi spune „vai, ce frumos miroase, parca simt aroma de cozonac”… si atunci inteleg ca e cazul sa imi programez o vizita la magazinul romanesc si sa cumpar faina de cozonac pentru ca apropourile vor deveni din ce in ce mai dese si mai acide.

Dar… este vorba despre puiul meu si ar trebui sa nu ma mai surprinda… pentru ca ea este asa – deconcentrant de imprevizibila, mucalita si spontana…

Puii vostri ce perle scot?

Daca taceati, plagiator ramaneati….

Domnule Ponta, va scriu  folosind formula de politete din respect pentru mine si nu pentru ca dumneavoastra ati merita… am vrut sa lamuresc acest aspect inca de la inceput.

Locuiesc in Canada si sunt o „dusmanca a Romaniei” de la care inteleg ca dumneavoastra v-ati gandit sa colectati niste bani… Am primit astazi un mesaj de la un prieten cu un link la un articol in care era expusa opinia dumneavoastra referitoare la impozitarea romanilor din diaspora. Inca de cand am citit titlul, am crezut ca mi-a trimis un articol din „Academia Catavencu” sau de pe „Times New Roman” si m-a bufnit rasul citind si minunadu-ma de ce le-a dat prin cap sa scrie… dar am verificat si nu, nu era asa… atunci, am mers in josul paginii sa vad poate este un articol preluat de la una dintre cele 2 surse amintite mai sus… insa am constatat cu stupoare ca erati citat de Agerpres.

Cand am realizat ca stirea este cat se poate de serioasa, nu am stiut daca ar trebui sa rad sau sa plang. Sa rad pentru ca va taiati singur craca de sub picioare si pentru ca dati semne clare si mult prea timpurii de… astenie de primavara, sau sa plang pentru ca sunteti Premierul Romaniei si va comportati ca un bandit vrand sa bagati mana in buzunarele oamenilor care muncesc cinstit pentru a avea un trai decent.

Dumneavoastra afirmati: „Avem o realitate, trei milioane din populaţia dinamică cu capacitate de muncă din România sunt în afara ţării şi nu plătesc niciun leu la sistemul social. Ştiu, se spune că trimit bani acasă, dar nu-i trimit la şcoli, la spitale, la drumuri, la pensii sau la şomaj. Îi trimit pe căi private, foarte bine acest lucru. Dar gândiţi-vă, dacă cei trei milioane ar cotiza cu zece euro pe lună la bugetul social al României, ar fi o contribuţie pe care am simţi-o. Deci, e o problemă şi cred că creşterea numărului de contribuabili este singura soluţie sustenabilă pe termen lung”. Pai domnule Ponta, de ce ar trebui sa contribuim noi la scoli, spitale, drumuri, pensii sau somaj?  Ne veti da pensii? Vom beneficia de servicii medicale gratuite in eventualitatea in care ne vom imbolnavi atunci cand ne vom afla in tara? Ne veti plati ajutor de somaj in cazul in care vom ramane fara serviciu? Noi platim taxe si impozite in tarile in care ne aflam pentru ca aici beneficiem de servicii medicale, sistem de invatamant public, fonduri de pensii, ajutor de somaj, infrastructura. Sau poate ca va ganditi ca ar trebui sa cotizam din marinimie, sau din patriotism? Domnule Ponta, fiscalitatea nu are a face cu patriotismul sau cu generozitatea… daca ar avea, sunt convinsa ca dumneavoastra si alti colegi de-ai dumneavoastra generosi, dar mai ales patrioti ati fi primii care ati cotiza mai mult… sau ma insel? Si ma gandesc … chiar de ar avea legatura fiscalitatea cu iubirea de tara, noi suntem „dusmanii Romaniei”, cei pe care dumneavoastra ati simtit nevoia sa ii umiliti incalcandu-le un drept fundamental acum 2 luni, cum sa ne cereti acum sa cotizam din patriotism? Care patriotism cand noi suntem niste denigratori?

 

Iubirea care transcede moartea

Imi pare rau ca prima postare din acest an are acest ton, insa am citit niste comentarii care m-au revoltat si… trebuie sa scriu.

Am avut nevoie de ceva timp pentru a invata ca atunci cand oamenii nu inteleg ceva, incep sa arunce cu pietre, ca atunci cand o persoana este iesita din tiparele “normalitatii”,  cei din jur incep sa ii dea sfatul de a se duce sa se trateze… dar acum stiu, in sfarsit, ca daca doi iti spun ca esti beat nu trebuie sa mergi sa te culci atata vreme cat tu stii ca nu este cazul.

Voi scrie astazi despre o poveste de iubire impresionanta intre doi oameni minunati ce par ca sfideaza chiar moartea. Iubirea lor nu s-a stins atunci cand el a trecut in nefiinta, a continuat pentru ca ea il iubeste in continuare cu aceeasi intensitate cu care l-a iubit mereu. Este vorba despre tulburatoarea poveste de iubire a actorilor Anca Pandrea si Iurie Darie.

El, nascut pe 14 martie 1929 (Pesti), ea, nascuta pe 16 februarie 1946  (Varsator… aproape Pesti). Iubirea lor nu a tinut cont de diferenta de varsta, nu a fost oficializata decat printr-o logodna, insa a tinut timp de 26 de ani….“Ne-am cunoscut la teatru, eram colegi, dar am inceput sa ne iubim dupa ce a murit sotia lui, Consuela Darie, care era si ea colega cu noi. L-am descoperit pe Iura la 40 de ani. El a facut primul pas, intrand pe fereastra, ca nu aveam cheie. A crezut ca glumesc, dar nu am glumit. Poate daca intra pe usa, bea o cafea, statea linistit si pleca. Asa, de pe fereastra a sarit direct pe mine si am ramas impreuna 26 de ani”. Au fost impreuna pana in clipa in care el a trecut in lumea de “dincolo”… de unde ii este si acum alaturi “Vorbesc cu el prin candela. Cand e suparat, flacara nu danseaza si atunci stiu unde am gresit” (Anca Pandrea). Pentru afirmatia asta si pentru altele asemanatoare, pentru gesturi pe care numai un om care iubeste cu toata fiinta le poate intelege (s-a internat in spital cu el pentru a fi alaturi pana in ultima clipa, imbraca hainele lui, poarta inelul lui, etc), aceasta femeie deosebita este considerata nebuna. Am vazut comentarii in care i se transmite sa termine “cu circul”, in care i se “prezice” ca in ritmul acesta va ajunge sa isi ia zilele… tot felul de mizerii.

Sufletul imi este umplut pana la refuz de revolta, indignare si dezgust.

Este atat de simplu sa te plasezi in pozitia de judecator si de la “inaltimea” pozitiei pe care ti-o arogi sa arunci cu pietre! Este atat de usor sa spui emfatic “e nebuna”! Este atat de facil sa fii in randul majoritatii… pentru ca asta iti asigura statutul de “om normal”!

Dar uitam ceea ce ne invata Biblia, si anume ca la Imparatia Cerurilor se ajunge pe “calea ingusta”, uitam ca si stramosii nostri ne transmit peste timp printr-un celebru dicton exact acelasi lucru – “Ad augusta per angusta” (pe calea ingusta la rezultate grandioase), uitam ca oamenii deosebiti nu s-au plasat niciodata in randul “majoritatii”…

Femeia aceasta minunata are drept umbra durerea cu care traieste de peste 2 ani de zile… oare nu e suficient cat indura? De ce trebuie sa citeasca opiniile unor oameni care nu vor intelege niciodata ceea ce simte ea? Nu poti intelege decat durerea pe care ai trait-o tu insuti…in loc sa improsti cu noroi, mai bine incearca sa alini, incearca sa spui o vorba buna, incearca sa fii OM… iar daca nu poti, daca nu gasesti in tine resursele necesare pentru a face asta, daca ceea ce ai de spus nu este mai bun decat tacerea, macar ai buna cuviinta sa taci… Audi, vidi, sile! (Asculta, priveste si taci!).

Rochia…

Rochia mea e noaptea asta neagra, ca de catifea,
Impodobita minunat din loc in loc cu cate-o stea
La mijloc mi-am dorit aleasa cingatoare
Si ce-ar fi fost mai nimerit decat a ta imbratisare?

Visul frumos care mi te-a rapit aseara
Imi sta in par acum ca o tiara
Iar ca sa fie totul la superlativ
O sa-mi pun Luna-n loc de pandantiv

In loc de conduri fermecati voi prefera
Acum si-ntotdeauna mangaierea ta
Iar pentru-a reflecta tot ceea ce-am descris
Oglinda mea ar fi al tau iris…