O Petrecere Cu Ștaif

Gala3Gala14

Dragilor, am fost o vreme intr-un auto-impus silentio stampa…a venit vremea să rup tăcerea… Am tăcut destul, am avut vreme să fiu cu mine însămi… fără zgomote de fond, fără incercări obositoare de a înțelege lumea, fără prea multe vorbe și, mai ales, fără gânduri negative … Am vrut o perioadă în care să zac în mine, să încerc să îmi înțeleg mai bine menirea, chemarea,  sufletul și să îmi regăsesc cuvintele, cântecul, glasul.

Revin astăzi pentru că de 4 zile țopăi de bucurie, zâmbesc necontrolat și îmi vine să strig în gura mare că SUNT ROMÂNCĂ!!!

Cu 4 zile în urmă, a avut loc Gala Mapping Immigrant Jurney – o petrecere organizată în parteneriat de către organizații românești și canadiene deopotriva. Este prima dată când o astfel de Gală este organizată în cinstea unei singure țări – și, prin eforturile susținute ale câtorva romance ambițioase (și cu ajutorul multora dintre asociațiile și organizațiile românești din Canada), această țară a fost ROMÂNIA.

Nu, nu am fost ”dușmanii” țării, nu, nu a fost o ”fiesta cu mici”, nu, nu a avut DELOC iz politic, a fost în schimb o petrecere cu ștaif, la care au luat parte 600 de invitați (350 de canadieni și 250 de români). A fost o petrecere la care oaspeții au fost primiți cu pâine și sare, conform tradiției, o petrecere la care s-au intonat ambele imnuri, o petrecere la care s-au imbrăcat costumele populare, o petrecere la care s-au cantat baladele lui Ciprian Porumbescu, s-au cântat piesele Mariei Tănase, s-a cântat la acordeon și, mai ales, o petrecere la care s-a vorbit despre România și frumusețile ei.

Emailurile și mesajele de felicitări curg continuu atât din partea oficialităților Canadiene, cât și din partea românilor prezenți la eveniment. Artiștii români care au participat la eveniment sunt deja invitați de către români și canadieni, deopotrivă, la evenimente publice sau petreceri private… Da, avem cu ce și, mai ales cu cine să ne mândrim!

Iar eu… eu o să închei prin a vă spune că la acest eveniment am lăsat acasă costumul popular… am îmbrăcat, în schimb, tricolorul… și am fost româncă din cap, până în picioare. Împreună cu o altă mămică, româncă și ea, ne-am întâmpinat oaspeții îmbrăcate în drapelurile României și Canadei… Și, cu această ocazie, am fost invitate să reprezentăm România și Canada și la alte evenimente… Da, eu țopăi de bucurie… 350 de canadieni știu astăzi mai multe decât au știut acum 5 zile despre România…și e de bine… ce aș putea să îmi doresc mai mult?

Gala1

Foto: Veronica Dondaș (Host), Gabriela Covaci (Organizator, MC), Andreea Tiberiu (MC), Simona Balea (Host)

 

Anunțuri

Despre Vero Nika

Dejé, sé que dejé Por donde fuí El alma entera Errores cometí, pero al final Pagué la cuenta
Acest articol a fost publicat în Despre mine și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la O Petrecere Cu Ștaif

  1. steluta zice:

    Frumos , elegant si istoric de ce nu . Sunteti ambasadori si voi ! Iar cei 350 sunt deja mult mai multi acum , informatia circula rapid zilele astea 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. bunicul zice:

    Felicitări !

    Apreciat de 1 persoană

  3. mioaratichi zice:

    Felicitări, Veronica! Eşti o româncă pe cinste. Mă bucur foarte mult că te-am cunoscut. Mult succes în tot ce faci, sănătate ţie şi familiei tale!Vă îmbrăţişez cu drag!Mioara Ţichindelean din Sibiu

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s