Iubirea care transcede moartea

Imi pare rau ca prima postare din acest an are acest ton, insa am citit niste comentarii care m-au revoltat si… trebuie sa scriu.

Am avut nevoie de ceva timp pentru a invata ca atunci cand oamenii nu inteleg ceva, incep sa arunce cu pietre, ca atunci cand o persoana este iesita din tiparele “normalitatii”,  cei din jur incep sa ii dea sfatul de a se duce sa se trateze… dar acum stiu, in sfarsit, ca daca doi iti spun ca esti beat nu trebuie sa mergi sa te culci atata vreme cat tu stii ca nu este cazul.

Voi scrie astazi despre o poveste de iubire impresionanta intre doi oameni minunati ce par ca sfideaza chiar moartea. Iubirea lor nu s-a stins atunci cand el a trecut in nefiinta, a continuat pentru ca ea il iubeste in continuare cu aceeasi intensitate cu care l-a iubit mereu. Este vorba despre tulburatoarea poveste de iubire a actorilor Anca Pandrea si Iurie Darie.

El, nascut pe 14 martie 1929 (Pesti), ea, nascuta pe 16 februarie 1946  (Varsator… aproape Pesti). Iubirea lor nu a tinut cont de diferenta de varsta, nu a fost oficializata decat printr-o logodna, insa a tinut timp de 26 de ani….“Ne-am cunoscut la teatru, eram colegi, dar am inceput sa ne iubim dupa ce a murit sotia lui, Consuela Darie, care era si ea colega cu noi. L-am descoperit pe Iura la 40 de ani. El a facut primul pas, intrand pe fereastra, ca nu aveam cheie. A crezut ca glumesc, dar nu am glumit. Poate daca intra pe usa, bea o cafea, statea linistit si pleca. Asa, de pe fereastra a sarit direct pe mine si am ramas impreuna 26 de ani”. Au fost impreuna pana in clipa in care el a trecut in lumea de “dincolo”… de unde ii este si acum alaturi “Vorbesc cu el prin candela. Cand e suparat, flacara nu danseaza si atunci stiu unde am gresit” (Anca Pandrea). Pentru afirmatia asta si pentru altele asemanatoare, pentru gesturi pe care numai un om care iubeste cu toata fiinta le poate intelege (s-a internat in spital cu el pentru a fi alaturi pana in ultima clipa, imbraca hainele lui, poarta inelul lui, etc), aceasta femeie deosebita este considerata nebuna. Am vazut comentarii in care i se transmite sa termine “cu circul”, in care i se “prezice” ca in ritmul acesta va ajunge sa isi ia zilele… tot felul de mizerii.

Sufletul imi este umplut pana la refuz de revolta, indignare si dezgust.

Este atat de simplu sa te plasezi in pozitia de judecator si de la “inaltimea” pozitiei pe care ti-o arogi sa arunci cu pietre! Este atat de usor sa spui emfatic “e nebuna”! Este atat de facil sa fii in randul majoritatii… pentru ca asta iti asigura statutul de “om normal”!

Dar uitam ceea ce ne invata Biblia, si anume ca la Imparatia Cerurilor se ajunge pe “calea ingusta”, uitam ca si stramosii nostri ne transmit peste timp printr-un celebru dicton exact acelasi lucru – “Ad augusta per angusta” (pe calea ingusta la rezultate grandioase), uitam ca oamenii deosebiti nu s-au plasat niciodata in randul “majoritatii”…

Femeia aceasta minunata are drept umbra durerea cu care traieste de peste 2 ani de zile… oare nu e suficient cat indura? De ce trebuie sa citeasca opiniile unor oameni care nu vor intelege niciodata ceea ce simte ea? Nu poti intelege decat durerea pe care ai trait-o tu insuti…in loc sa improsti cu noroi, mai bine incearca sa alini, incearca sa spui o vorba buna, incearca sa fii OM… iar daca nu poti, daca nu gasesti in tine resursele necesare pentru a face asta, daca ceea ce ai de spus nu este mai bun decat tacerea, macar ai buna cuviinta sa taci… Audi, vidi, sile! (Asculta, priveste si taci!).